Băsescu: Eu, în locul fermierilor, le-aş cere Guvernului şi ministrului să plătească pagubele

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că el, în locul fermierilor, le-ar cere Guvernului şi ministrului Agriculturii să plătească pentru pagubele suferite în timpul crizei laptelui, când gestionarea ei de către autorităţi „a fost un dezastru”. Dar acum s-au împăcat”, a adăugat el miercuri seară, la B1TV.

“Ministerul Agriculturii a avut două faze. Una a cărnii de cal, în care au acţionat admirabil şi doi criza laptelui, în care au făcut un dezastru. Eu, în locul fermierilor, aş cere Guvernului să plătească, ministrul să plătească”, a spus Traian Băsescu.

Potrivit preşedintelui, „s-a comunicat atât de prost, atât de neinspirat, atât de în avans de a se putea spune ceva precis”.

Micii fermieri au reclamat, iniţial, pierderi de 200 de milioane de euro, apoi de 20 de milioane de euro în perioada când ministrul Agriculturi şi şefii ANSVSA au declanşat panică în rândul cumpărătorilor, declarând că laptele este contaminat cu aflatoxină.

Unii dintre crescătorii de bovine au apelat la măsura extremă de a arunca laptele bun pe câmp, iar gestul  s-a dovedit inspirat, pentru că ministrul Daniel Constantin a ieşit public şi a anunţat că laptele de pe rafturile magazinelor este bun de băut.

Totuşi, rămâne suspiciunea că la mijloc au fost interese comerciale, ipoteză admisă şi de premierul Victor Ponta.

Magda SEVERIN 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.