Băsescu: Faceţi-l, frate, viceprim-ministru pe Iohannis şi încetaţi criza! Nu vă mai jucaţi de-a Guvernul când în Ucraina există un conflict aproape deschis

Președintele Traian Băsescu face apel la cei doi lideri ai USL, Crin Antonescu și Victor Ponta, să “revină la rațiune, pentru că nici unii, nici alții nu vor să se despartă, în opinia mea, dar au orgolii și nu știu cine pierde” și îi propune șefului Executivului să cedeze solicitării PNL de a-l numi vicepremier pe liberalul Klaus Iohannis. În acest fel “s-ar debloca lucrurile și Guvernul ar deveni foarte rapid funcțional”. “Doi politicieni lipsiţi de maturitate se joacă de-a Guvernul în condiţiile în care la frontiera noastră avem aproape un conflict deschis, în Ucraina”, a spus Băsescu miercuri seară, într-o declarație la Palatul Cotroceni. El a schimbat şi ora (19.30 în loc de 18.30), ca să nu mai zică Ponta că „iar iese cucu’ la Cotroceni”.

“Este foarte uşor pentru analişti să introducă şi România într-o zonă de instabilitate, pentru că un Victor Ponta şi un Crin Antonescu nu găsesc o formulă în care să pună orgoliile jos şi să dea o soluţie acestei remanieri, în care bine ar fi să o includă foarte repede şi pe doamna Câmpeanu. Este inadmisibil, când vezi ce este în frontiera de nord şi de sud-est, frontiera noastră cu Ucraina, tu să te mai joci de-a stabilitatea Guvernului, să dai impresia de instabilitate, când, de fapt, nu o avem. Că, dacă am avea-o, aş spune: „Frate, este o situaţie de instabilitate, hai să ne consultăm!”. Dar nu avem. Sunt orgoliile a doi politicieni lipsiţi de maturitate”, i-a acuzat șeful statului pe cei doi copreşedinţi ai USL care sunt “în criză” de două săptămâni pe tema remanierii Guvernului – mărul discordiei fiind, de fapt, Iohannis.

Astăzi, Ponta a preluat interimatul la conducerea Ministerului Finanţelor şi l-a pus pe Niţă interimar la Economie. Antonescu a constatat că “suntem cam daţi afară de la guvernare” şi i-a dat termen până luni-marţi lui Ponta să decidă în privinţa lui Iohannis.

Nu-i niciun capăt de țară dacă Iohannis va fi vicepremier

Traian Băsescu a făcut apel la Victor Ponta și Crin Antonescu să găsească rapid o formulă rezonabilă în privinţa Guvernului.

“Şi nu-i niciun capăt de țară dacă Iohannis va fi viceprim-ministru, în opinia mea”, a arătatat el.

Preşedintele a insistat că “avem peste 1.200 de km de frontieră – frontiera cu Ucraina 650 de km, dacă luăm partea de nord şi sud-estul; frontiera cu Republica Moldova -, unde situaţiile nu sunt certe”.

“De aceea, revin din nou la “castravete” (aluzie la Marius Chicoş Rostogan din “Un pedagog de şcoală nouă”): Ponta şi Antonescu, chiar nu sunteţi responsabili?!? Faceţi-l, frate, viceprim-ministru, prim-viceprim-ministru pe Iohannis, dar încetaţi criza!”, a concluzionat Băsescu.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.