Băsescu: “GFR nu va avea banii pentru CFR Marfă”. O nouă extensie a încheierii tranzacţiei, la Guvern

Președintele Traian Băsescu a declarat duminică, la PRO TV, că Grup Feroviar Român (GFR) nu va avea bani pentru cumpărarea CFR Marfă, iar un investitor strategic va trebui să aibă fonduri şi pentru modernizarea companiei. Şeful statului a acuzat din nou că „se caută tertipuri pentru a se trage de timp” şi a insistat că trebuie neapărat negociată în contract obligația ca investitorul să dezvolte compania feroviară de stat, dacă o va prelua. Guvernul va lua în discuţie o prelungire a termenului de finalizare a privatizării CFR Marfă, stabilit pentru 15 octombrie în HG 526/2013, potrivit declaraţiilor date în urmă cu 3 zile de noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, unei agenţii de ştiri.

“Pe 4 octombrie, GFR-ul, cel care a fost declarat câștigător al licitației, trebuie să aibă depozitul de 20,2 milioane de euro ca garanție, după care în 30 de zile trebuie să vină cu diferența de încă 180 de milioane. Nu vreau să descurajez investitorul, dar din câte știu nu-i va avea. Și atunci se caută tot soiul de tertipuri, cum a fost și acela cu întârzierea semnării contractului, că s-a plimbat hotărârea de guvern”, a spus Traian Băsescu, într-o emisiune televizată.

Potrivit acestuia, în negocierea contractului, obligația de a dezvolta compania trebuie să existe.

“Eu nu spun că nu este bine (să fie un investitor român-n.r.). Problema este cum a definit guvernul investitorul strategic, pentru că în CSAT ni s-a cerut să fie un investitor strategic. Un investitor strategic este unul care are banii să cumpere și pe urmă banii să modernizeze. CFR Marfă, dacă vrea să fie competitivă, și nu este departe momentul când se deschide piața transportului feroviar la nivel european, trebuie să schimbe locomotive, trebuie să modernizeze foarte multe vagoane”, a arătat Traian Băsescu.

El a menționat că, până pe 4 octombrie, GFR trebuie să depună avansul de 10%, ceea ce înseamnă 20,2 milioane de euro.

“Sigur că, dacă nu-i pune, lucrurile sunt închise. Dacă îi depune pe 4 octombrie, are 30 de zile pentru semnarea contractului și atunci lucrurile pot merge înainte. Dar în negocierea contractului, care nu este încheiată, deși s-au dat niște semnături, obligația de a dezvolta compania trebuie să existe pentru că simpla achiziție a companiei fără să introduci tehnologii noi, locomotive noi, mai puțin consumatoare de electricitate, de motorină, depourile în care se fac reparații upgradate, în măsura în care deține astfel de depouri. Trebuie făcute pentru că altfel ne prinde liberalizarea transportului feroviar cu o companie de dimensiunile CFR Marfă nepregătită. (…) Aici este problema investitorului strategic și cât de corect a fost ales investitorul din acest punct de vedere”, a atras atenția Traian Băsescu.

Prelungire după prelungire

Joi, ministrul Ramona Mănescu a anunţat că a cerut deja Consiliului Concurenţei şi consultanţilor un punct de vedere privind termenul de finalizare a privatizării, precizând că o prelungire va fi discută în Guvern, arătând că aceasta „trebuie să se facă în spiritul legii, în spiritul contractului”.

Gruia Stoica a semnat contractul în 2 septembrie, în a 74-a zi de la câştigarea licitaţiei, dar a anunţat că va achita cei 202 milioane de euro abia după ce Consiliul Concurenţei (CC) va aviza tranzacţia. Or, cum Bogdan Chiriţoiu, preşedintele CC, estimează că analiza asupra privatizării va dura 5 luni, GFR va avea termen până în primăvara viitoare să găsească bani. Numai că HG 526/2013 prevede ca tranzacţia să se finalizeze în 15 octombrie.

O privatizare lungă 

Câştigătorul licitaţiei a fost anunţat în 20 iunie, iar contractul a fost semnat abia în 2 septembrie, deşi ministrul de atunci, Relu Fenechiu, declara că GFR va depune banii “probabil săptămâna viitoare”. Însă Hotărârea de Guvern privind condiţiile privatizării a fost aprobată abia în 24 iulie şi a fost publicată în Monitorul Oficial 3 săptămâni mai târziu, pe 14 august.

Acuzele publice s-au ţinut lanţ toată vara între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. Şeful statului şi-a exprimat temerea că Gruia Stoica va vinde “cu zecile de mii vagoanele CFR Marfă, pentru a-şi achita ratele la bănci“, iar premierul, care a asigurat timp de 45 de zile interimatul la şefia Ministerului Transporturilor după condamnarea la 5 ani de închisoare a lui Fenechiu, a cerut aprobarea CSAT pentru privatizare.

S-au dovedit tertipuri pentru a trage de timp, Ponta renunţând, după un timp, să mai condiţioneze semnarea contractului de avizul CSAT.

Abia în 25 septembrie, la 3 săptămâni de la semnarea contractului, Gruia Stoica a notificat Consiliul Concurenţei. În acest ritm, peste 1 an ar veni şi cu banii.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.