Băsescu se teme că vor năvăli ecologiştii din Europa pentru Roşia Montană

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, printr-un „ultim apel” adresat şefului Guvernului, retragerea din Parlament a proiectului legii privind exploatarea de la Roşia Montană, acuzându-l pe Victor Ponta că încalcă Constituţia pentru că cere Legislativului să aprobe unei firme private – Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) – dreptul de a face exproprieri. “Odată creat precedentul, orice Culiţă Tărâţă sau Niculae poate proceda la fel”, a argumentat el. Pe de altă parte, şeful statului avertizează că proiectul aurifer a fost declanşatorul disputelor publice şi intuieşte că acestea se vor acutiza în perioada următoare, deoarece “există posibilitatea ca ecologiştii plini de eşecuri în restul Europei să găsească România ca fiind un poligon în care să-şi exerseze ce nu au reuşit în ţările lor”. Băsescu i-a taxat însă şi pe minerii care au protestat în „galeriile turistice” de la Roşia Montană. 

„Când vezi 15.000 de oameni, 20.000 de oameni că au ieşit în stradă, îngrijoraţi de cianuri, îngrijoraţi de preşedinte, de prim-ministru, de Şova, de Tăriceanu, de Berceanu – cei care au moşit proiectul în trecut -, sigur că trebuie să te trezeşti, că nu ne cutremurăm doar la proteste violente. Este suficient că oamenii ăia au ieşit în stradă şi că au o problemă cu acest proiect. Or, părerea mea este, în primul rând, să nu lungim lucrurile; două luni cu proiectul în Parlament şi cu o eventuală respingere la Curtea Constituţională ar fi o catastrofă din punct de vedere al tensiunilor sociale – eu estimez că vor creşte pe tema proiectului, atâta timp cât o decizie nu este luată – şi ar întârzia foarte mult şi discuţiile pentru clarificarea proiectului”, a opinat Traian Băsescu.

Întrebat dacă se teme că vor fi manifestări violente, el a răspuns: „Nu trebuie să fie violente, dar dacă vor fi 200.000 de oameni la un moment dat ieşiţi într-o zi în ţară, înseamnă că s-a ajuns la un punct critic. De ce trebuie să ajungem acolo? Pentru că eu nu estimez că se va micşora presiunea socială pe acest proiect”.

La întrebarea dacă are informaţii în acest sens, Băsescu a spus: „Nu am, dar daţi-mi voie să am puţin instinct!”.

„Ideea ecologistă e întârziată”, dar reprezintă un pericol

Mai spre sfârşitul declaraţiei de presă susţinute la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu a dat şi un indiciu: „Ştiţi, aici e, dacă vreţi – nu vreau să jignesc pe nimeni -, un soi de reacţie ecologistă întârziată. Ecologiştii au fost extrem de vocali, anii ’70-’80, în Europa. Nu au câştigat lupta cu nevoia de dezvoltare, fie că vorbim de Italia, de Franţa, de Germania. De aceea nici nu sunt foarte puternici, pentru că nu sunt foarte credibili. Nu putem rămâne ca în secolul XVIII, să prezervăm tot, pentru că dezvoltarea ne obligă să găsim soluţii care să ne permită, pe de o parte, să mergem înainte, pe de altă parte, să afectăm cât mai puţin mediul cu acest mers înainte al nostru. V-aş spune, spre exemplu, ce s-ar fi făcut Italia dacă ecologiştii aveau câştig de cauză, pentru că Italia toată e un monument, nu? N-ar fi construit nicio autostradă. Franţa ce ar fi făcut cu centralele nucleare? Are 80% din energie generată de centrale nucleare. Ideea ecologistă e întârziată şi eu nu exclud posibilitatea ca ecologiştii plini de eşecuri în restul Europei să găsească România ca fiind un poligon în care să-şi exerseze ce nu au reuşit în ţările lor. Deci cred că lucrurile sunt extrem de complicate, aşa cum le abordăm acum”.

Scânteia tensiunilor sociale

Şeful statului a admis însă că există nemulţumiri şi tensiuni în societate, iar proiectul Roşia Montană ar fi putut fi „scânteia”.

„Cum să nu fie enervaţi oamenii când văd că dai prin lege dreptul unei societăţi majoritare private să facă exproprieri? Cum să nu devină supărat, enervat? Creezi un asemenea precedent. Păi mâine îi dăm lui Culiţă Tărâţă, lui Niculae dreptul să facă exproprieri, nu? Deci sunt lucruri grosiere în lege. De asta spun că Şova ar trebui să se ducă cât vede cu ochii”, a precizat el.

„Şova să se ducă cât vede cu ochii”

Ministrul delegat Dan Şova este, în opinia lui Traian Băsescu, vinovatul nr. 1 pentru acest proiect: „Este evident că e o lege pe care băieţii de la Roşia Montană Gold Corporation i-au dat-o lui Şova. Şova a luat-o frumuşel, i-a spus şefului lui „ia uitaţi ce lege am făcut, şefu’, să trăiţi, rupem gura târgului!”, iar şeful lui, bucuros că se mută răspunderea de la el la Parlament, a spus „e bună”. Şi Ponta e jurist, nu-i inginer ca mine”.

Şeful statului are un sfat pentru premier în privinţa ministrului Marilor Proiecte: “Trimite-l pe Şova să ridice legea de la Parlament, să ţi-o aducă la Guvern şi să plece, să nu se mai întoarcă, pentru că e un ministru profund incompetent”.

Întrebat de ce nu îi spune personal acest lucru lui Ponta, Băsescu a spus că nu are altă cale, atât timp cât acesta nu îi mai răspunde la telefon.

„Mod de guvernare ca Năstase, dar Ponta este mai puţin inteligent”

Despre faptul că premierul Ponta vrea ca proiectul Roşia Montană să fie aprobat prin lege pe principiul că „s-au mai dat legi”, Traian Băsescu a spus: „Nu, s-au mai dat legi pentru că a fost tandemul Năstase – Iliescu, care au procedat exact cum vrea să facă Ponta acum: să-şi ascundă slăbiciunile sub legi. Şi nu numai. Este exact stilul de guvernare al lui Adrian Năstase, cu şmecherii, cu legi, să se acopere, să nu ştiu ce, şi pe dedesubt se întâmplă toate minunile cu putinţă. La fel şi cu terenul din Insula Mare a Brăilei dată Consiliului Judeţean Brăila. Este exact acelaşi mod de guvernare. Numai că Ponta este mai puţin inteligent decât Năstase”.

Amintim că, la începutul protestelor din Piaţa Universităţii, Traian Băsescu l-a întrebat public pe Victor Ponta: “Câţi bani ai luat să semnezi pentru Roşia Montană?”

Despre gestul premierului de a merge la Roşia Montană să-i convingă pe minerii protestatari să iasă la suprafaţă, Traian Băsescu a spus ironic: „L-am felicitat în gând. Vă daţi seama că, să scoţi nişte mineri dintr-o galerie turistică, este un efort!”.

Exploatare ca în Suedia

Şeful statului consideră că exploatarea auriferă se poate face cu „utilizarea celor mai moderne tehnologii”, la fel ca în Suedia: „Spre exemplu, dacă s-ar utiliza tehnologiile din Suedia, eu aş fi liniştit. Pentru că ştiu că în Suedia n-ar putea nimeni să facă ceva împotriva mediului, ceva ireversibil. Şi garanţii. Ştiţi că exploatarea se termină azi şi urmările, refacerea muntelui, reîmpădurirea mai durează câţiva ani, deci garanţii că acel lucru se va întâmpla. Plus garanţia că Banca Naţională are drept de preemţiune dacă achiziţionează aurul. Pentru că, până la urmă, cei care sunt interesaţi de această exploatare vor să facă bani. De ce nu sunt buni banii de la Banca Naţională a României? Deci nu cred că ar fi problemă ca Banca Naţională să fie primul beneficiar”.

Însă mai înainte trebuie ca “Guvernul să îşi aducă specialişti credibili, pentru că probabil eu n-o să fiu foarte credibil dacă spun că cea mai mare problemă a unui astfel de proiect nu sunt cianurile, care pot fi neutralizate uşor, ci metalele grele – vă dau acest exemplu”. “Dacă vine un specialist, cu siguranţă va fi poate mult mai convingător. Deci Guvernul, cu specialişti, cu lideri ai ambelor tabere, cei pro şi cei contra proiectului, pot să aibă acest tip de clarificări care să facă proiectul credibil sau să ducă la anularea lui”, a sugerat Băsescu.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.