Băsescu: Semnez scrisoarea cu FMI, dar fără creșterea taxei la combustibil și „electoRATA”

Președintele Traian Băsescu a anunţat că astăzi a discutat cu premierul Victor Ponta despre Scrisoarea cu FMI şi susține în continuare că o va semna numai dacă în textul ei nu apar creșterea taxei la combustibil și “celebra electoRATĂ”. Declaraţia a fost făcută la anunţarea semnării decretelor pentru miniştrii interimari, după ruperea USL. Şeful statului a menţionat că “dacă se fac astăzi,  semnarea interimatelor miniştrilor şi scrisoarea către FMI sunt semnale de oarecare stabilitate a României”.

“Al doilea subiect discutat cu premierul este legat de Scrisoarea cu FMI. Din punctul meu de vedere scrisoarea poate fi semnată. Voi da mandat de semnare de către ministrul de Finanţe, actualmente Victor Viorel Ponta, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu două condiţii”, a afirmat Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a arătat că în scrisoare nu poate să apară creşterea taxei pe combustibil,  motorină şi benzină, aşa cum doreşte premierul.

Acciza suplimentară de 7 eurocenţi va fi introdusă începând cu 1 aprilie, după ce Guvernul a amânat-o 3 luni din ianuarie. Premierul nu vrea în ruptul capului să renunţe la acest bir, în ciuda ameninţării preşedintelui că îi va chema pe români în stradă.

Scumpire cu 42 de bani/litrul de motorină şi benzină

Acciza suplimentară va fi, cu tot cu TVA, de 12 eurocenţi – “ceea ce înseamnă o creştere cu 42 de bani a litrului de benzină şi motorină” – şi va aduce sume importante la buget “pentru construirea de autostrăzi”, cum promite Dan Şova, preluând acum şi funcţia de ministru interimar la Transporturi. Contribuabilii nu au însă nicio siguranţă că se va întâmpla acest lucru, ei plătind deja pentru infrastructura rutieră o parte bună din costul carburanţilor, iar transportatorii – taxă de drum.

Şeful statului consideră că premierul “este un om profund corupt prin traficul de influenţă pe care îl fac asupra lui baronii locali, iar el nu are nevoie de aceşti bani pentru închiderea corectă a bugetului, în schimb, are nevoie pentru a umple buzunarele baronilor locali de la nivel judeţean”.

“Nu voi fi partenerul lui Victor Ponta la un act imoral şi un act de corupţie – instituţionalizată, ce-i drept. La Victor Ponta corupţia este parte a funcţionării instituţionale”, a acuzat preşedintele.

Proiectul “electoRATEI”, menit să-i înşele pe români

Traian Băsescu a adăugat că a doua condiţie este ca în scrisoare să nu apară “celebra electoRATĂ”.

“Chiar dacă a avut asistenţa Băncii Naţionale pentru a lansa acest proiect, proiectul «electoRATEI» este un proiect destinat să-i înşele pe români. Ei vor plăti mai mult, pentru că se lungeşte perioada de rambursare a creditului şi implicit costul creditului, deci dobânzile pe care le plătesc, şi este o măsură profund inechitabilă. De altfel, spre surprinderea mea, între timp şi Banca Naţională a făcut analizele pe care eu le-am făcut din prima clipă şi, după ce a fost un promotor şi un aliat al Guvernului în această poveste, inclusiv în discuţiile cu Fondul, ieri am văzut o analiză a Băncii Naţionale care spune că românii vor fi păgubiţi de un astfel de program”, a explicat preşedintele.

Semnale de “oarecare” stabilitate

“Deci, cu condiţia ca în scrisoare să nu apară creşterea taxei pe combustibil – deci benzină şi motorină (…) – şi să nu apară celebra «electorată», voi semna scrisoarea, şi o voi semna imediat ce trece prin Guvern. Sper să treacă astăzi, pentru că, în viziunea mea, şi semnarea imediată a interimatelor, şi aprobarea semnării scrisorii către Fond sunt semnale de oarecare stabilitate a României”, a asigurat Traian Băsescu.

În această dimineaţă, premierul Victor Ponta a avut la Palatul Cotroceni o scurtă discuţie pe această temă, în calitate de ministru interimar de Finanţe, cu preşedintele Traian Băsescu. Ulterior, el a spus că în şedinţa de astăzi a Guvernului va fi adoptat Memorandumul cu FMI “în condiţiile discutate” şi că şeful statului va semna documentul.

“I-am spus preşedintelui faptul că vom adopta Memorandumul de înţelegere cu FMI în condiţiile discutate, domnia sa îl va semna şi îl vom trimite cât mai rapid către Washington”, a declarat Ponta, la B1 TV.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.