ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Becali va decide după sentinţa ICCJ în dosarul sechestrării de persoane dacă mai rămâne în PNL

Data:

Deputatul liberal George Becali a anunţat, joi, că într-o săptămână va decide dacă rămâne sau va pleca din PNL, precizând că va lua o hotărâre după ce se va sfătui cu anumite persoane. Va fi exact după sentinţa definitivă a instanţei supreme în dosarul în care este inculpat, alături de gărzile sale de corp, de sechestrare de persoane. Sentinţa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a fost amânată în 28 ianuarie pentru luni, 11 februarie.

“Am spus că am nevoie de timp o săptămână pentru a lua o hotărâre, în funcţie de alte discuţii cu alte persoane cu care mă sfătuiesc din punct de vedere politic. L-am întrebat pe domnul preşedinte (Crin Antonescu, n.r.) să îmi dea un sfat. Mă gândeam că sfatul este un fel de drum, de inspiraţie. Nu mi-a dat niciun sfat. Eu voiam o interpretare, dar nu a vrut să îmi dea niciuna”, a anunţat Becali, după întâlnirea de joi cu preşedintele PNL, Crin Antonescu.

“Voi fi un simplu soldat”

“Mi-a spus că îşi dă cuvântul că nu are niciun fel de problemă să rămân în PNL, numai că nu poţi să ai funcţii în PNL la ora aceasta cel puţin 2 ani de zile. Vei fi un simplu soldat. I-am spus că, dacă vreodată m-aş retrage din PNL, singurul meu regret ar fi că nu aş mai putea să îl mai susţin cu atâta tărie pe dl Antonescu la preşedinţia României. Rămânem prieteni pe viaţă. Nu l-aş susţine pentru că ar trebui să susţin candidatul PNG sau unei alte alianţe politice de dreapta. Este posibil să dau răspunsul şi după congresul PNL”, a mai spus deputatul liberal.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Lift cu 7 persoane, căzut în gol a Ministerul Transporturilor

Un lift în care se aflau șapte persoane (2...

Piața imobiliară din Iași se redefinește

Iașiul apasă pedala de accelerație la capitolul piață imobiliară,...

SPEEDWELL continuă extinderea rețelei SPACEPLUS

SPEEDWELL, dezvoltator imobiliar activ cu origini belgiene, anunță într-un...

Schimbări majore pentru transportul de deșeuri, de la 21 mai 2026

Începând de astăzi, 21 mai 2026, toate documentele necesare...

Tăcut ca mormântul

În timp ce producția de mașini electrice este retrasă...

Camerele onboard – transport public mai sigur și mai inteligent

ELKO Romania propune sistemele de supraveghere video pentru transport...

Grupul eMAG anunță investiții de 1,2 miliarde de lei

Grupul eMAG continuă investițiile în tehnologie, logistică și servicii,...

Mack compatibil cu EPA 2027

În SUA, motoarele diesel au în continuare mare căutare,...