Berceanu ar vrea capete cazute in PDL, dar nu si al lui

Radu Berceanu, liderul PDL Dolj, sustine ca intreaga conducere centrala a partidului ar trebui sa plece, iar el, joi, va cere in Colegiul Director demisia lui Emil Boc. “Nu poti sa vrei sa fii sef, iar cand se intampla ceva sa nu ai nicio responsabilitate”, a sustinut Berceanu. Despre tradarea Sorinei Placinta, el a afirmat ca „daca mie imi propunea cineva sa plec, ii ardeam o palma peste ureche de se umfla”.

Radu Berceanu a declarat ca este necesara convocarea unui Congres Extraordinar, care sa aleaga o noua echipa. “Eu spun ca trebuie sa demisioneze conducerea centrala a partidului, cati sunt ei, 30-40, in afara de cei care au plecat la alte partide. Nu am o problema cu o persoana, e vorba de toti cei care au vrut sa fie acolo, e drept ca unii au fost rar”, a spus parlamentarul democrat-liberal.

“Ai o responsabilitate. Noi suntem de Guiness Book of Records, pentru ca un partid care a avut prim ministru, presedinte de camera, presedinte de tara, a pierdut tot. Mai este un partid ca asta? Nu cred. Ne-am jertfit pentru un popor care nu ne-a inteles. Daca nu ne-a inteles, insemana ca am gresit. Eu nu mai sunt din 2004 in conducerea centrala, pentru ca s-a spus ca sunt dinozaur politic. Foarte bine, au fost tinerii hotarati, experimentati”, a adaugat el.

Despre intentia fostul premier Mihai Razvan Ungureanu, Berceanu a afirmat ca “politica se face in partide, nu pe de alaturi”. “Cine vrea sa faca politica se inscrie intr-un partid si face politica, cine vrea sa critice se face analist, cine vrea sa fie si colo, si colo face un ONG civic. Nu critic ONG-urile, dar nu mi se pare corect sa faci  politica pe alaturi; politica se face cu partide”, a decretat el.

O placinta

“Mie, in 20 de ani, nu mi-a promis nimeni asa ceva, nici macar la un vot. Cred ca ii ardeam o palma peste ureche de se umfla si se ducea la spital”, a spus Berceanu, adaugand ca faptul ca Sorina Placinta a plecat la PDL la PNL arata ca “e o placinta din punct de vedere politic”.

In opinia sa, aceste plecari spre partidele aflate la putere reprezinta “o chestie de mare rusine”: “Rusinea asta eu nu mi-as dori-o, dar vad ca ei nu numai ca si-o doresc si o pun in aplicare, dar le si place. Unii cred ca e ca la fotbal, te muti de la Steaua la Dinamo tot fotbalist te numesti. Aici nu e chiar asa”, a continuat senatorul democrat-liberal, precizand ca s-a declarat impotriva si atunci cand PDL primea parlamentari aflati in opozitie.

“Cei care vin asa, ca esti la putere, urmatoarea data cand vor fi altii la putere se duc acolo. Nici cei care i-au luat nu se bazeaza pe ei, dar nu le-o spun”, a mai spus Radu Berceanu. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.