B&H Transport Logistik GmbH: Dezvoltarea fără griji a afacerii

Firma B&H Transport Logistik GmbH  doreşte să-şi dezvolte firma şi cu ajutorul, printre altele, al burselor de transport. Luând în considerare standardele înalte de siguranţă, precum şi serviciul personalului său, firma Teleroute joacă un rol important între bursele prezente pe piaţă. Johannes Haberl este optimist. În calitatea sa de acţionar, dar şi de Director General al firmei austriace B&H Transport Logistik GmbH, dl. Haberl consideră că “este posibilă creşterea veniturilor cu 20%, în cursul a doi-trei ani”.

În special, transportul pe relaţiile privind Franţa şi Italia, precum şi Austria, poate conduce la această creştere. “Clienţii noştri italieni şi cei austriaci sunt foarte interesaţi să transporte în Franţa”, declară dl. Haberl. Provocarea constă, deci, în principal, în găsirea de încărcături pentru retur.

Stricteţe în condiţiile de înregistrare

În acest caz, B&H contează în primul rând pe bursa de încărcături Teleroute. Această platformă (aparţinând firmei Wolters Kluwer), oferă o mulţime de încărcături în special  pe relaţiile de retur din Franţa. “În plus, Teleroute ne convinge prin serviciul personalului său şi prin standardele sale de siguranţă foarte înalte”, subliniază dl. Haberl.

Din momentul înfiinţării sale în anul 2002, firma B&H  colaborează cu burse de transport diverse. Doar în cazul colaborării cu firma Teleroute, nu au fost întârzieri cu plata facturilor. Transportatorul atribuie acest fapt criteriilor stricte, pe care fiecare firmă trebuie să le îndeplinească în momentul înregistrării în bursa Teleroute.

În afară de firmele care colaborează cu Teleroute, merită menţionate şi tehnologiile folosite de această bursă, tehnologii care îndeplinesc cele mai ridicate criterii de siguranţă. Un bun exemplu în acest sens îl constituie sistemul de „e-confirmare”, care este folosit şi în cadrul firmei B & H. E-confirmarea reprezintă o soluţie uşoară şi de durată de confirmare online a tranzacţiilor, într-un cadru securizat. Permite, de asemenea, trimiterea de documente, precum şi verificarea online a datelor ambelor firme contractante. În acest fel, e-confirmarea este un instrument mai sigur şi mai eficient, în comparaţie cu vechiul sistem de trimitere a faxurilor.

Un decurs clar al tranzacţiilor

Imediat după încheierea tranzacţiei, mulţumită bursei Teleroute, procesul de e-confirmare poate fi urmărit de ambele firme. Firma care a publicat încărcătura primeşte imediat datele de identificare ale transportatorului (deja verificate de Teleroute). Aceasta este garanţia faptului că acea firmă este un partener demn de încredere.

Prin intermediul acestei aplicaţii gratuite şi uşoare de utilizat, clienţii beneficiază de un decurs al tranzacţiilor fără greşeli, deoarece e-confirmarea  previne erorile ce pot apărea în cadrul unui schimb de documente standard.

În plus, expedienţii au la dispoziţie acces direct la toate confirmările (şi la documentele legate de ele), într-un singur loc, precum şi la informaţiile privind data şi ora la care datele au fost schimbate între cei doi contractanţi. “Mulţumită acestui fapt, este posibilă verificarea tranzacţiilor încheiate”, lămureşte dl. Haberl. Un alt avantaj este acela că ofertele e-confirmate sunt şterse din bursă în mod automat, ceea ce face utilizarea Teleroute şi mai eficientă.

Profiluri detaliate ale utilizatorilor

Fiecare utilizator al bursei Teleroute trebuie să treacă printr-un proces de verificare amănunţită. Trei etape de verificare arată în ce măsură firma a trecut prin acest proces. Acest fapt asigură utilizatorilor un sentiment de securitate: “Nici o firmă nu obţine acces la bursă, înainte ca toate cerinţele de admitere să fie îndeplinite”, spune dommnul Haberl. Teleroute a realizat, de asemenea, un registru (catalog) al clienţilor săi, mulţumită căruia utilizatorii pot selecta parteneri de afaceri potriviţi şi de încredere. Lista include profilurile detaliate ale utilizatorilor Teleroute, precum şi o serie de indicatori de siguranţă.

Firma de expediţie – bancă a colaboratorilor săi

Menţinerea unor bune relaţii personale cu toţi cei zece subcontractanţi, este un aspect foarte important pentru firma  B&H. Cu unii dintre subcontractanţi, firma B & H colaborează de mulţi ani. Aceste firme provin din Austria, Bulgaria, România, Slovenia şi Ungaria. Din acest motiv, în afară de cele două camioane proprii, firma B&H are la dispoziţie încă 25 de camioane, care rulează în numele ei. Nu mai târziu de 30 de zile de la efectuarea transportului, fiecare dintre parteneri are în contul său banii cuveniţi. Firmele care au ordine de transport regulate, primesc banii în cont chiar şi la 10 zile de la efectuarea transportului. “Ca şi firmă de expediţie, sintem banca transportatorilor noştri”, spune dl. Haberl. Nu ne suprinde deci faptul că dl. Director Haberl are grijă, în special, de fluxul financiar al firmei şi de vindicarea debitelor.

Restul timpul este dedicat luării de decizii strategice. În acest moment, dl. Haberl verifică dacă şi începând cu ce dată să angajaze un nou dispecer. În afară de experienţa profesională, noul angajat trebuie să aibă şi bune cunoştiinţe de limbă franceză.

Despre firma B & H Transport Logistyka GmbH

Afacere de familie înfiinţată în anul 2002, firma B&H Transport Logistik GmbH se specializează în transport şi intermediere de încărcături în special între Austria, Italia, Germania, Benelux şi ţările din Balcani. Şase dispeceri coordonează atât cele două camioane proprii, cât şi cele 25 de camioane care aparţin subcontractanţilor.

Încărcături pentru spaţiul neutilizat din camioane, precum şi de retur, firma găseşte mulţumită bursei de transport Teleroute. În fiecare an, în acest fel, sunt transportate în jur de 11.000 de încărcături.

În localizaţia din Berndorf, nu departe de Salzburg, B&H a construit în anul 2011 un sediu modern de birouri şi magazii.  În total, 4000 de metri pătraţi asigură firmei posibilitatea unei dezvoltări ulterioare. În anul 2011, 11 angajaţi au generat vânzări de aproximativ 7,5 milioane euro. Acţionar şi Director General al firmei B&H este dl. Johannes Haberl.

Cine este Teleroute

Teleroute, firmă care aparţine concernului Wolters Kluwer, este unul din furnizorii lider în Europa de servicii electronice şi de soluţii pentru branja transportului şi logisticii.

Înfiinţată în anul 1985 ca prima bursă de încărcături şi vehicule din Europa, firma Teleroute oferă astăzi soluţii care ajută la îmbunătăţirea colaborării dintre firmele de transport şi logistice, ceea ce le permite acestora creşterea profitului şi a efectivităţii.

Teleroute are sediul principal în Bruxelles (Belgia), iar birouri în 25 de ţări ale Europei. Are peste 200 de angajaţi. Mai multe informaţii, la www.teleroute.com şi @Teleroute_com.

Concernul Wolters Kluwer

Wolters Kluwer este una dintre cele mai mari case publiciste din lume, desfăşurându-şi activitatea la nivel mondial. Firma furnizează serviciile şi produsele sale profesioniştilor din sectoare precum: sănătate, finanţe şi bănci, taxe şi impozite, contabilitate şi juridice, etc.

Venitul anual al concernului Wolters Kluwer se ridică la suma de 3,6 miliarde de euro (2010); firma are 19 000 angajaţi, care îşi desfăşoară activitatea în 40 de ţări din Europa, America de Nord, Asia şi Pacific.

Sediul principal al concernului se găseşte în Alphen aan den Rijn, Amsterdam (Olanda). Wolters Kluwer este listată la Bursa de Valori Euronext din Amsterdam şi este inclusă în AEX şi Euronext 100.

Mai multe informaţii despre poziţia pe piaţă, clienţi, produse, precum şi despre Wolters Kluwer însuşi, la adresa www.wolterskluwer.com, sau urmăriţi Wolters Kluwer pe Twitter @Wolters_Kluwer. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.