Biocarburanţi sustenabili pentru transportul european

Europenii ar putea folosi în curând biocarburanți sustenabili, după ce Comisia de Mediu a Parlamentului European (PE) a votat pentru contabilizarea integrală a emisiilor indirecte (ILUC) ale biocarburanților. Aceștia sunt luați în calcul pentru atingerea țintelor asumate de Uniunea Europeană în ceea ce privește reducerea emisiilor și utilizarea energiei din surse regenerabile în transporturi, însă în multe cazuri au emisii mai mari decât carburanţii fosili, se arată într-un comunicat al Terra Mileniul III, remis redacţiei.

Votul europarlamentarilor din Comisia de Mediu va contribui la promovarea producerii unor carburanţi care reduc în mod real emisiile din transporturi, precum biocarburanţii avansaţi şi energia electrică din surse regenerabile, utilizată pentru vehiculele electrice.

„Este încurajator faptul că parlamentarii europeni, a căror misiune este protecţia mediului, au abordat în mod corect problema politicii UE în domeniul biocarburanţilor, prin introducerea contabilizării integrale a factorilor ILUC. Acest vot deschide calea pentru producerea de biocarburanţi cu adevărat sustenabili, care vor reduce în mod real emisiile din transporturi, până în anul 2020”, a declarat Nusa Urbancic, manager de proiect pentru biocarburanţi în cadrul organizaţiei internaţionale Transport&Environment.

Emisiile provenite din ILUC (schimbarea indirectă a destinaţiei terenurilor) rezultă atunci când biocarburanții iau locul culturilor alimentare și determină deplasarea producției alimentare către terenuri neagricole, cum ar fi pădurile, provocând astfel creșterea cantității de emisii și afectând ecosistemele.

Țintele de producție devin ținte de reducere a emisiilor

Parlamentarii europeni au votat, de asemenea, pentru limitarea la 5,5% a volumului de biocarburanţi obţinuţi din plante alimentare, ce pot fi luaţi în considerare pentru atingerea ţintei de 10% din carburanţii din surse regenerabile utilizaţi în transporturi. În anul 2011, ţările UE – care traversează o perioadă de criză economică – au cheltuit în jur de 10 miliarde € pentru a susţine industria de biocarburanţi, aşa cum indică un studiu recent al Institutului Internaţional pentru Dezvoltare Sustenabilă (IISD). Aceste subvenţii din bani publici au fost necesare pentru a susţine o cotă de 4,5%, pentru biocarburanţi, în anul 2011.

O altă propunere votată de Comisia de Mediu a fost ca, după 2020, ţinta de volum (pentru producţia de biocarburanţi) să fie înlocuită cu o ţintă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. În acest fel, obiectivul cuprins în Directiva pentru Calitatea Carburanţilor (FQD) se extinde, în mod efectiv, până în 2025. Conform T&E, aceasta este cea mai bună soluţie de decarbonizare a carburanţilor utilizaţi în transporturi.

„În septembrie, Parlamentul European trebuie să susţină prin vot decizia de acum – bazată pe studii ştiinţifice solide – a Comisiei de Mediu. În caz contrar, cel puţin 10 miliarde € din banii cetăţenilor europeni se vor risipi pentru susţinerea, în continuare, a unor biocarburanţi care, în multe cazuri, sunt de două ori mai poluanţi decât cei fosili”, susțin reprezentanții T&E. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.