Camion Fest, ediția de toamnă

Evenimentul care deja a devenit tradiție, Camion Fest, organizat de către Cefin Trucks, s-a desfășurat la finalul lunii octombrie, pe 25, bifând cea de a 11-a ediție. Așa cum ne-am obișnuit, Cefin Trucks organizează primăvara și toamna un eveniment de promovare a vehiculelor comerciale rulate.

Vedetele acestei ediții au fost cele peste 200 de vehicule comerciale rulate, multibrand, iar noutatea acestei ediții constă în lansarea unui nou concept pentru camioanele rulate Ford Trucks. „Atunci când clientul dorește să-și regândească afacerea, revine la noi, unde toate camioanele sunt revitalizate din bară în bară. Reverificăm sistemele esențiale și schimbăm toate consumabilele. În plus, clientul reprimește garanție și are variate posibilități de refinanțare. Astfel, repornește la drum cu toată încrederea într-un camion Ford Trucks reinventat, adică mereu Ready to Go. ReFord!

A doua noutate este că avem o nouă interfață a site-ului www.cefintrucks.com, mult mai intuitivă, cu stocul de vehicule actualizat în timp real. Cefin Trucks, ca brand de vehicule rulate, este online de mai bine de 15 ani, însă în ultimii 3-4 ani am observat un trend încă ascendent în această direcție. Lumea e tot mai conectată la tehnologie și, astfel, noi putem fi aproape de clienții noștri, la doar un click distanță” a afirmat Alexandra Siminiuc, director de marketing Cefin Trucks.

Cererea pieței modelează oferta

Precum s-a întâmplat și la edițiile trecute, Cefin Trucks a pregătit și o gamă variată de oferte speciale pentru clienții săi, de care aceștia au putut beneficia doar în cadrul Camion Fest.

„De fiecare dată când organizăm acest eveniment, suntem cu gândul la nevoile clienților noștri și tot timpul ne străduim să le venim în sprijin cu o gamă completă de vehicule comerciale grele rulate: capete tractor pentru transport intern și internațional, autobetoniere și autobasculante cu 4 axe, camioane cu 2 și 3 axe, semiremorci cu prelată, frigo, cisterne alimentare sau vehicule destinate transportului agabaritic. Din lunga experiență pe care o am în domeniul vânzărilor de vehicule rulate, am înțeles că majoritatea clienților își dorește un camion rulat pe care să îl bage la treabă imediat. Grație vehiculelor rulate Ford Trucks, lansăm azi conceptul „Ready to Go”. În prima etapă, vor intra doar vehiculele Ford Trucks, urmând ca acest concept să se extindă în viitor și pentru celelalte branduri. În 2019, piața de vehicule rulate și-a păstrat ritmul din 2018, iar noi ne bucurăm de un trend ascendent ca număr de vehicule livrate. Avem încrederea că suntem printre cei mai buni în activitatea pe care o desfășurăm, iar eforturile noastre sunt răsplătite de către clienții noștri, cărora le mulțumesc personal și în numele echipei”, a declarat Paul Drăniceanu, director al diviziei de vehicule rulate Cefin Trucks.

Surpriză cu adrenalină

Ediția din acest an a avut și un invitat surpriză, care a ridicat adrenalina la maximum printre camioane, cu o mașină de competiție modificată integral, de la motor la aerodinamică, având la bază un model BMW E30, cunoscut în limbaj popular ca BMW „ursuleț”.

Claudiu Adam, cel responsabil cu show-ul de drift, este cel mai tânăr pilot licențiat din Europa (15 ani), și deține, în prezent, locul 1 în Campionatul Național de Drift al României la clasa Semi Pro, făcând parte din echipa EvL-Drift Team. Alături de celelalte surprize, atmosfera festivă și dinamică a evenimentului a fost garantată.

Cefin Trucks…

Compania este prezentă de aproximativ 25 de ani în domeniul auto ca furnizor de servicii și produse pentru profesioniștii din lumea transporturilor. În prezent, Cefin Trucks își derulează activitatea prin trei divizii: Ford Trucks, Divizia de Camioane Rulate și Service. Cefin Trucks este unicul importator și distribuitor în România al Ford Trucks – unul dintre cei mai mari constructori de camioane la nivel mondial. Rețeaua de distribuție și asistență tehnică Ford Trucks este prezentă în orașele București, Constanța, Craiova, Timișoara, Arad, Deva, Cluj, Baia Mare, Oradea, Brașov, Bacău și Suceava.

Divizia Camioane Rulate Cefin Trucks integrează servicii de achiziții și vânzare de camioane și semiremorci rulate aparținând tuturor mărcilor. De asemenea, oferă consultanță în finanțarea achiziției, beneficiind de parteneriate de tradiție cu societățile de leasing din România.

Totodată, Cefin Trucks include și cel mai mare service de camioane din România și unul dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est. Acesta oferă servicii de reparații mecanice, electrice, de tinichigerie și vopsitorie complexe pentru toate tipurile de vehicule comerciale și semiremorci.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.