CFR Marfă trebuie să returneze ajutorul de stat de 400 milioane de euro

CFR Marfă trebuie să returneze ajutorul de stat de 400 de milioane de euro. Comisia Europeană a decis că Guvernul Ponta i-a acordat ilegal acest ajutor de stat, în anul 2013, când a ratat privatizarea companiei.

Ministrului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, s-a întâlnit, în 18 noiembrie, cu Eduardo Martinez – responsabilul pe dosarul CFR Marfă de la DG Competition din cadrul Comisiei Europene, cu Bogdan Chirițoiu – președintele Consiliului Concurenței, precum și cu toți factorii implicați în situația CFR Marfă, pentru a discuta soluțiile ce pot fi aplicate.

“Știu că în momentul de față este doar o decizie informală care se va concretiza în viitorul apropiat. Am discutat pașii ce trebuie făcuți pentru ca CFR Marfă să beneficieze de cele mai bune soluții pentru Societate și pentru clienții ei. Am toată determinarea și susținerea pentru CFR Marfă și sunt sigur că situația, deși va fi grea, își va găsi o rezolvare. Am cerut reprezentantului DG Competition să ne faciliteze, în cel mai scurt timp, o întâlnire cu Comisarul european pe domeniu. Respectăm decizia Comisiei și sunt sigur că doar împreună vom găsi  soluții pentru ieșirea din această  situație. Niciodată nu s-a pus și nu se va pune problema încetării activității acestei societăți strategice pentru economia românească”, a declarat ministrul Lucian Bode.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a precizat ulterior, la o conferință de profil, că Guvernul Orban va avea la dispoziţie şase luni pentru a-şi recupera banii.

“În cazul CFR Marfă, investigaţia Comisiei Europene este la final. Ştim că decizia este scrisă şi va fi comunicată până la finele anului. Compania a primit un ajutor în vederea privatizării, în 2013, când s-au şters datoriile. Ea nu şi-a revenit nici acum, nici privatizată nu a fost, a continuat să facă pierderi, evident că situaţia nu este sustenabilă”, a spus Chiriţoiu.

“Întâi va veni decizia de la Comisia Europeană, care spune că trebuie recuperat ajutorul de stat pe care l-a primit compania, deci statul trebuie să-şi recupereze banii pe care i-a dat sau pe care nu i-a încasat de la CFR Marfă, apoi, după ce ne vine decizia, vom vedea ce variante putem aborda şi vom avea la dispoziţie cel puţin şase luni pentru a recupera acest ajutor”, a arătat șeful Autorității de Concurenţă.

Întrebat ce se va întâmpla cu cei 6.000 de angajaţi ai CFR Marfă, el a arătat că aceştia vor continua să lucreze în domeniu.

“Sunt convins că locomotivele vor circula, vor trage după ele vagoane şi va fi nevoie să existe oameni care să opereze locomotivele şi vagoanele. Cu siguranţă această activitatea de transport de marfă nu va dispărea, iar oamenii vor continua să lucreze în această activitate”, a mai spus Chiriţoiu. 

O variantă recomandată şi în trecut de Consiliul Concurenţei este mutarea la CFR Infrastructură a activelor care se leagă de infrastructură, precum terenuri, depouri, instalaţii de încărcare-descărcare.

“Noi am recomandat CSAT, încă de când se discuta de privatizare, din 2012, pentru că privatizarea a fost aprobată în CSAT, să ceară mutarea acestor active de la CFR Marfă la CFR Infrastructură. Poziţia noastră a rămas aceeaşi: da, are sens să mute anumite active de la CFR Marfă la CFR Infrastructură”, a precizgat Chiriţoiu.

Un alt model de urmat este cel pus în practică şi în cazul Oltchim, adică divizarea şi preluarea activelor viabile de către un investitor.

“Compania spune că are active de 1 miliard de euro. Ar trebui să poată acoperi suma care va trebui recuperată, care va fi mult mai mică. Este vorba de anularea ştergerii de datorii din 2012. CFR Marfă avea datorii pentru utilizarea infrastructurii către CFR Infrastructură, iar, în momentul în care va fi emisă decizia, ANAF va prelua aceste creanţe, apoi vom vedea exact modalitatea specifică prin care se va face preluarea”, a continuat oficialul concurenţei.

1 COMENTARIU

  1. La CFR Marfa, ca la toate societatile de sub autoritatea ministerului transporturilor au fost tinuti in functii doar administratori provizorii fara respectarea vreunui criteriu de selectie, fara sa se tina cont ca Legea 31 a societatilor comerciale impune conditii pentru componenta consiliilor de administratie. Selectiile au fost facute de consilii de administratie provizorii care nu aveau competente sa stabileasca impreuna cu firmele de recrutare criterii legale. Totul a fost o mascarada ca sa iasa la selectie cine trebuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.