Cine minte? Ponta zice ca si-a dat intalnire cu Basescu la Bruxelles

Victor Ponta a declarat joi la Bruxelles, inainte de inceperea Consiliului European, ca a discutat cu Traian Basescu “si aseara, si astazi”, si “ramasese ca ne vedem aici, la Bruxelles”. “Daca presedintele nu vine azi, voi reprezenta Romania la Consiliul European in baza mandatului dat de Parlament”, a precizat premierul. El a facut aceste declaratii cu putin timp inainte ca seful statului sa-l acuze de uzurpare.

“Daca presedintele nu va veni azi, voi reprezenta Romania la Consiliul European in baza mandatului dat de Parlament. Imi doresc sa gasim o cale institutionala de rezolvare a conflictelor noastre. Am discutat si aseara, si astazi cu presedintele Basescu, ramasese ca ne vedem aici, la Bruxelles, pentru o discutie dupa ce termin eu intilnirea cu PES. Inteleg ca presedintele nu a mai venit”, a declarat Victor Ponta.

Premierul a precizat ca “orice conflict din tara nu trebuie adus aici, la Bruxelles” si ca “orice solutie institutionala este in favoarea Romaniei”.

“Voi respecta intotdeauna deciziile Curtii Constitutionale”

Ponta a adaugat ca va respecta “intotdeauna” deciziile curtii Constitutionale, dar sa le respecte si presedintele pe cele ale Parlamentului “Repet, voi respecta intotdeauna deciziile Curtii Constitutionale, astept ca si presedintele sa respecte deciziile Parlamentului. Nu e vorba de o disputa personala, e vorba de o colaborare pe care mi-o doresc a institutiilor statului. Am discutat si voi discuta in continuare cu presedintele. Nu o iau ca pe un razboi, ci ca pe o solutie intre institutii. Imi doresc ca Romania sa fie implicata in deciziile fundamentale care se vor lua azi”, a conchis premierul.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.