CNR: Consiliul Concurenţei să verifice modul suspect de aplicare a sistemului “malus-bonus” de către asigurători

Confederaţia Naţională Rutieră (CNR) solicită Consiliului Concurenţei să verifice modul în care CSA îşi exercită prerogativele în domeniul asigurărilor, atrăgând atenţia asupra noilor informaţii apărute privind dublarea tarifelor pentru RCA. „Creşterea tarifelor RCA nu poate corecta modul în care asigurătorii îşi tratează clienţii, justificând doar proiectul prin care asigurarile CASCO vor fi incluse în RCA”, argumentează CNR, într-un comunicat remis redacţiei.

„Este foarte suspect modul în care se aplică sistemul “malus-bonus” de către toate societăţile de asigurări”, arată reprezentanţii CNR.

CNR consideră că „CSA este direct răspunzătoare pentru toate neregulile din piaţa asigurărilor, dovedind o totală ineficienţă în reprezentarea intereselor asiguraţilor”.

„În mod surprinzător, la achiziţia unei maşini, aplicarea legală a malus-ului/bonusului se face prin păcălirea asiguratului. Astfel, chiar dacă un asigurat are un istoric curat din punct de vedere al evenimentelor rutiere, nu primeşte reducerea aferentă bonusului, indiferent căreia dintre societăţile de asigurări se adresează, argumentul stupefiant fiind legat de evenimentele în care a fost implicată maşina (în cazul maşinilor second hand) şi nicidecum de conducătorul auto al acesteia. În aceste condiţii, un proprietar de autovehicul rutier ce nu a provocat şi nu a fost implicat în evenimente rutiere ajunge să nu primească reducerea îndreptăţită la încheierea unei poliţe de asigurare în cazul unei înmatriculări noi, ceea ce contravine legislaţiei în vigoare”, precizează Augustin Hagiu, preşedintele CNR.

Confederaţia Naţionala Rutieră solicită Consiliului Concurenţei să ia act de aceste aspecte şi să restabilească aplicarea corectă a legislaţiei de către asigurători. Sunt situaţii în care aplicarea bonusului în mod corect ar reduce chiar şi cu 20%  contravaloarea asigurării, se explică în comunicat. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.