ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

CODUL GALBEN de ploi torenţiale şi furtuni, prelungit

Data:

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit avertizarea COD GALBEN de ploi torenţiale şi furtuni până în această seară la ora 22.00 şi vizează 8 judeţe: Alba, Argeş, Cluj, Dâmboviţa, Olt, Sibiu, Teleorman, Vâlcea. Cantităţile de apă vor mai depăşi, local, 20…25 l/mp şi izolat, 30…40 l/mp, dar pentru că vor cădea pe un sol deja îmbibat cu apă – judeţele din sud-vestul ţării aflându-se până astăzi sub avertizare Cod Portocaliu -, se vor adăuga celor peste 120 de l/mp căzuţi în ultimele 48 de ore şi vor provoca inundaţii. Vestea bună este că de mâine ploile se vor restrânge – e drept că doar pentru două zile.

“În intervalul 29 iulie, ora 10.00 – 29 iulie, ora 22.00 vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată la nivel local, îndeosebi în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, precum şi în zonele montane”, precizează ANM.

Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta trecător şi în regiunile estice şi nord-vestice, dar pe arii restrânse.

Temperaturile vor rămâne însă ridicate, de 28…33 de grade Celsius în mai toată ţara, cu excepţia zonelor de munte.

De mâine, valorile termice vor creşte şi mai mult, canicula instalându-se în aproape toată ţara. (M.S.)

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Marea Britanie se pregătește pentru camioane autonome

Un studiu de nouă luni privind camioanele fără șofer...

Așa mașină, așa șoferi

Proprietarii Tesla nu contenesc să-l creadă pe Elon Musk...

Fondatorul „Veterans Into Logistics” își continuă misiunea

Fondatorul „Veterans Into Logistics”, Darren Wright, își continuă misiunea...

Negroni Trading – în CTBox, la CTPark Bucharest West

Negroni Trading a închiriat o unitate CTBox în CTPark...

Studiu Poliția Română & Ursus Breweries, privind siguranța rutieră

Poliția Română și Ursus Breweries anunță rezultatele studiului „Atitudini sociale...

RO e-Factura poate accelera accesul la finanțare pentru companii

După digitalizarea plăților și dezvoltarea open banking-ului, sistemele de...

Hankook, a 85-a aniversare; pionier în Coreea, lider la nivel mondial

85 de ani de inovații, calitate și dezvoltare: producătorul...

Otokar – gata să livreze vehicule Cobra II fabricate în România

Otokar, principalul exportator de sisteme terestre din Turcia și...