Activitatea de transport in Romania dupa 1990 a avut un caracter mai special. Pe o piata foarte fragmentata, cu firme foarte mici (omul si masina) sau foarte mari (fostele companii de stat divizate sau privatizate dupa metoda MEBO), activitatea profesionista de vanzare a serviciilor era necunoscuta, cererea era mai mare decat oferta, marginile oferite de adaosurile practicate de catre clienti suficient de importante pentru a ingloba si ineficienta activitatii de transport.
Diferit de ceea ce reprezinta firmele de familie in Europa, istoria noastra este mult mai recenta. Istoria firmelor detinute de familii in domeniul transporturilor este una mai speciala. Cei mai multi dintre cei care au pornit o astfel de afacere au o experienta
serioasa anterioara ca soferi sau personal de autobaza. Dezvoltarea acestor companii a plecat, de regula, de la ipotecarea casei la inceputul anilor 90 pentru achizitionarea primului camion second-hand. Prin ce se caracterizeaza aceste companii?
Etapa I
– Sotia a reprezentat un real suport pentru cresterea companiei, dezvoltand activitatile financiar contabile, de administrare si bancare;
– Un spirit de familie in care proprietarul avea timp sa stea de vorba cu toata lumea;
– Botezuri si cununii „nasite“ de patron;
– Atmosfera de incredere si onestitate;
– Toata lumea facea de toate si proprietarul era un exemplu, lucrand cot la cot cu personalul angajat;
– Pasiunea era cuvantul de ordine;
– Customer service inca incipient; arhaicul pret pe cursa dus-intors inca dominant.
Etapa a II-a
– Companiile au crescut;
– Proprietarul nu mai poate acorda chiar atata timp tuturor angajatilor si apar nemultumiri;
– Proprietarul nu vrea sa scape din mana situatia si se implica in special in activitatile operationale pe care le-a derulat alta data si de care ii este dor;
– Nu sunt dispuse sa investeasca inca in solutii informatice;
– Abilitati de vanzare pentru serviciile de transport dezvoltate insuficient;
– Educatia formala inca neacceptata (practica este cea care ne invata meseria);
– Analize financiare numai in limita necesitatii obtinerii de credite;
– Tarife realizate pe baza de cerere si oferta cu un stadiu incipient de analiza a costurilor, in cel mai bun caz in format Excel;
– Oamenii de incredere din companie sunt, in general, din interiorul familiei;
– Se fac achizitii de sedii reprezentative;
– Componenta de management financiar nu este foarte bine dezvoltata.
Etapa a III-a
– Companiile capata dimensiuni mai putin gestionabile in modul „Familie“;
– Copiii au crescut mari si se discuta implicarea acestora in afacere;
– Se identifica necesitatea instruirii in cadrul companiilor si, cel putin pentru soferi, se organizeaza scoli interne in cazul firmelor mari;
– Se identifica diferente mari intre competentele personalului cu care s-a initiat activitatea si necesarul actual de competente;
– Se dezvolta linii de business suplimentare fata de activitatea de transport (service, dealership, spalatorii, depozite etc).
In ultima perioada
Companiile de familie de dimensiuni mici din domeniul transporturilor trec printr-o perioada extrem de dificila, multe dintre acestea fiind deja inchise sau in curs de inchidere. Chiar intalnindu-ma cu o serie de colaboratori vechi, am avut surpriza sa ii gasesc in aceeasi situatie de patron cu masina (aceeasi de acum 8 ani) si pe cale de a-si cauta de lucru ca si simpli angajati. Companiile mijlocii si mari sunt intr-o situatie speciala din punct de vedere al schimbarii organizationale fundamentale (structura, strategie, relatii). Acestea au trecut in ultimii doi ani prin incercari interesante de a schimba managementul cu profesionisti proveniti din multinationale, de a promova pe pozitii de management superior vechi angajati in pozitii de executie, de a iesi proprietarii din activitatea curenta, ramanand numai in calitate de actionari etc. Nu poate fi un tipar al succesului sau esecului, insa au existat ambele situatii. Transformarile intotdeauna dor si multi dintre cei implicati nu au facut fata. O caracteristica in astfel de cazuri insa este comunicarea defectuoasa in general si pierderea increderii intr-o institutie recunoscuta ca stabila de-a lungul unei perioade considerabile de timp. O alta caracteristica specifica pietei romanesti a fost lipsa fuziunilor si/sau achizitiilor in domeniul transporturilor, tocmai din cauza lipsei de profitabilitate a domeniului.
Singura mare achizitie inregistrata pe piata este aceea a ROMTRANS, care a excelat de-a lungul ultimilor ani, in special din punctul de vedere al performantelor de lucru la nivel multimodal, de expeditii si vamuire si mai putin de transport pur. Exista cateva companii precum Dumagas, Lazar, Edy, Aquila, Frigoexpres, nume reprezentative pe piata autohtona, care reprezinta ceva si in contextul european. Fiecare dintre acestia a avut o evolutie diferita de a celorlalti, cu suisurile si coborasurile inerente, insa sunt modele de business interesante si care merita studiate in ansamblul lor.
Adriana PALASAN
Managing Partner AFP-MKT
