Companiile de taxi amenință cu retragerea de pe aeroportul Otopeni din cauza reclamei UBER

reclama-uberCompaniile de taxi se vor retrage de pe aeroportul Otopeni începând de săptămâna viitoare, dacă reclama pentru UBER nu va fi eliminată de conducerea aeroportului, avertizează COTAR într-un comunicat remis redacției, pe care îl redăm integral:

“Companiile de taximetrie care au contract cu Aeroportul Internațional “Henri Coandă” se vor retrage, de săptămâna viitoare, dacă nu va fi eliminată reclama care încurajează călătorii să apeleze la serviciile de transport în sistem UBER. Suma pe care o plătim aeroportului este de circa 220.000 de euro anual, pentru a ne da dreptul să operăm în zona aeroportului.

Conducerea Aeroportului “Henri Coandă” din București ignoră absolut toate problemele pe care le-a creat pirateria taximetriștilor care operează ilegal în zona aeroportului și permite accesul mașinilor în sistem UBER.

Mai mult, aeroportul a permis amplasarea unui panou publicitar, din care cetățenii români sau străini care au nevoie de transport înțeleg că UBER este compania acreditată inclusiv pentru a face transferuri de la aeroport către orice destinație.

Probabil că cei care conduc aeroportul de la Otopeni au uitat că o studentă din Japonia a fost ucisă cu bestialitate, acum câțiva ani, de un „pirat” care se ocupa cu racolarea de clienți dezinformați și creduli.

Înțelegem că se încurajează pirateria, cu absolut toate consecințele acestei activități, pe Aeroportul “Henri Coandă”, însemnând frauda fiscală, distrugerea imaginii României în lume și, pe cale de consecință, subminarea economiei naționale, dar și alte fapte penale, de la agresiuni, sechestrare de persoane și tâlhărie, până la viol și crimă!

Victime de acest fel deja există în ultimii ani. Iar activitatea persoanelor care practică pirateria în taximetrie, mai ales în sistem UBER, nu poate fi verificată și controlată, astfel încât este posibil să li se întâmple orice clienților care aleg aceste servicii nereglementate în România și fără garanții.

Le amintim celor care au permis accesul mașinilor în sistemul UBER la aeroport că această activitate este nereglementată în România, deci în afara legii. Le mai amintim că nu mai departe de săptămâna trecută a fost declanșat în mass-media un monstruos scandal care aducea în prim plan agresiunile la care au fost supuși foarte mulți cetățeni străini care au fost racolați de pirații taximetriști. Acești pirați au sechestrat și au agresat persoane, pentru a le forța să plătească sume exorbitante, nejustificate și nefiscalizate.

Pedepsele pe care le-au primit pirații taximetriști agresori sunt de până la 18 ani. Poate că unora lise par pedepse prea mari, dar au fost stabilite în conformitate cu prevederile actualelor coduri, Penal și de Procedură Penală, ce prevăd cumulul de pedepse, pentru toate dosarele în care o persoană este condamnată. Și numărul dosarelor de condamnare ale acelor pirați este extrem de mare.

Pirații de la aeroport strică imaginea companiilor de taxi din România și chiar imaginea României în lume. Noi am purtat negocieri ani în șir pentru activitatea desfășurată la Aeroportul “Henri Coandă”. Am respectat absolut tot ce ni s-a impus. În această vară, Guvernul a simțit nevoia să dea chiar o Ordonanță de Urgență pentru a reglementa volumul obligatoriu al mașinilor care operează ca taximetre la aeroport. Acum, constatăm cu stupoare că UBER este acceptat și promovat ca operator de taxi și de transferuri de persoane, dincolo de toate negocierile care s-au purtat în ultimii ani.

Le mai reamintim celor din conducerea Aeroportului “Henri Coandă” că suma pe care o încasează anual de la companiile de taxi se ridică la circa 220.000 de euro.

Ne permitem, ca plătitori ai acestei taxe de 220.000 de euro anual, să le dăm un ultimatum celor care conduc aeroportul de la Otopeni: dacă până luni nu va fi înlăturat panoul care face reclamă transportului în sistem UBER, toate companiile de taxi plătitoare de taxe pentru a opera pe aeroport se vor retrage.

Facem acest lucru pentru o economie corectă în România, în acord cu legislația în vigoare, dar și pentru că nu putem închide ochii în fața pericolelor la care sunt expuși clienții, prin dezinformarea lor chiar cu acordul conducerii aeroportului.

Dorim să asigurăm un transport civilizat, cu prețuri corecte, afișate la vedere, fără posibilitatea de negociere, dar și să garantăm siguranța clienților care au nevoie de transport în regim de taxi sau de transferuri de la Aeroportul Internațional “Henri Coandă” de la Otopeni”.

ACTE NECESARE OBȚINERII AVIZELOR DE LA POLIȚIA DE FRONTIERĂ

Solicitare scrisă către Poliția de Frontieră AIHCB

Tabel nominal cu datele de identificare (CNP, CI, seria, număr) ale angajaților pentru care se solicită legitimația de aeroport

Copie după următoarele documente:

Certificatul de înregistrare al societății la Registrul Comerțului

Certificat constatator al punctului de lucru

Certificat profesional (atestat)

Certificat înmatriculare auto + ITP valabil

Autorizaţie transport + Autorizaţie taxi

Documentele mai sus menționate sunt necesare obținerii avizului Poliției de Frontieră 

ACTE NECESARE ELIBERARE PERMIS SPECIAL DE INTRARE PENTRU ACTIVITĂŢI DE TRANSPORT PERSOANE ÎN REGIM DE TAXI ȘI LEGITIMAȚIE DE AEROPORT

Solicitare scrisă (F REG SEMS-01- 13A), semnată și ștampilatăde beneficiar pentru emiterea permiselor, adresată de către beneficiar pentru vehiculele proprii la care se anexează:

Cerere de acordare a permisului de acces pentru vehicule utilizate în activități de transport persoane în regim de taxi autorizat la CNAB/AIHCB (F REG SEMS-01- 11A) cu avizul PPF și SPTA.

Copie după certificatul de înmatriculare al vehiculului, ănregistrat pe numele beneficiarului cu mențiunea verificării tehnice periodice a autoturismului taxi.

Copie după certificat de agreare al autovehiculului emis de către RAR cu specificația volumului destinat pentru transportul bagajelor.

Copie după autorizația obținută de la autoritatea locală pe raza căreia este înregistrat transportatorul.

Copie după atestatul profesional al taximetristului.

Copie după C.I. a taximetristului.

ACTE NECESARE ELIBERARE LEGITIMAŢIE DE AEROPORT PENTRU PERSOANE

Solicitare scrisă pentru emiterea legitimațiilor pentru persoane (F REG SEMS-01- 14A)

Cerere de acordare a legitimației pentru persoane (F REG SEMS-01- 12A)

Copie act identitate

Adeverință

Certificat de Cazier judiciar – original, nu mai vechi de șase luni

Pentru obţinerea Legitimaţiei de Aeroport, cât şi a Permisului Special de Intrare, se depun cereri separate cu documentaţia aferentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.