Conferinţa internaţională de ştiinţa materialelor şi tehnologii – ROMAT, la a IV-a ediţie

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi Universitatea Politehnica din Bucureşti – Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor au organizat recent conferinţa internaţională de ştiinţa materialelor şi tehnologii – ROMAT 2012. Manifestarea internaţională, aflată la cea de-a patra ediţie, a avut ca scop principal construirea unei platforme pentru schimbul de idei şi informaţii din domeniile amintite şi a reunit participanţi din SUA, Germania, Franţa, Spania, Algeria, Albania, Serbia, Columbia, Argentina, Israel şi România.

La deschiderea oficială a evenimentului au participat, alături de Sorin Dimitriu, preşedintele CCIB, Silviu Gabriel Szentesi, vicepreşedintele ANCS; Adrian Badea, vicepreşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România; Nicolae Ghiban, decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor; oficiali ai Ministerului Economiei şi Ministerului Educaţiei; reprezentanţi ai unor companii din domeniul metalurgic şi ai corpului diplomatic. Totodată, a fost prezent E.S. Dan Ben Eliezer, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Israelului în România, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Ceremonia de deschidere a fost urmată de o sesiune plenară în cadrul căreia au fost abordate subiecte de actualitate, precum criza economică, evoluţia industriei metalurgice, potenţialul de cercetare-dezvoltare şi principalele tendinţe în domeniul ştiinţei materialelor şi tehnologiilor, triada cercetare-dezvoltare-inovare – vector al creşterii competitivităţii industriei.

„Mutaţiile produse la nivel global în plan socio-economic, interdependenţa economică din ce în ce mai pronunţată, presiunea asupra resurselor, schimbările climatice, migraţia factorilor de producţie necesită un răspuns coerent, concretizat într-o strategie în domeniul cercetării care să valorifice oportunităţile pe care România le oferă. În aceste condiţii, devine prioritară calitatea actului de administrare a resurselor posibil de mobilizat. Este momentul, deşi cu mare întârziere, pentru a defini priorităţi funcţie de posibilităţile reale şi a identifica domenii economice, inclusiv ale cercetării, care trebuie abandonate”, a arătat Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei bucureştene.

La rândul său, Silviu Gabriel Szentesi, vicepreşedinte al ANCS, a punctat: „Trebuie să ne definim priorităţile la nivelul Uniunii Europene şi mai ales la nivelul României. Dacă nu vom utiliza eficient fondurile alocate cercetării, pe proiecte prioritare, rezultatele obţinute nu vor avea finalitate în viaţa de zi cu zi”.

Potrivit lui Andrei Pogonaru, consilier al ministrului Economiei, pentru a stimula promovarea activităţii de cercetare în afara ţării, institutele de cercetare vor beneficia de finanţarea parţială de la bugetul de stat a cheltuielilor aferente participării la târguri şi expoziţii internaţionale.

A doua parte a conferinţei a fost structurată pe patru secţiuni, respectiv materiale avansate şi tehnologii; caracterizarea materialelor; protecţia mediului în industria de materiale; economia şi managementul în industria de materiale, în cadrul cărora au fost susţinute aproape 100 de lucrări ştiinţifice.

Evenimentul face parte din programul Camerei bucureştene de promovare a cercetării ca element esenţial în dezvoltarea durabilă a României. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.