Conferinta transportatorilor expres – a doua editie

conferinta-transportatorilor-expres-a-doua-editieKefren Expres in parteneriat cu Agentia Euromaidec Touring vor realiza, in luna septembrie, cea de-a doua editie a Conferintei nationale a transportatorilor expres de marfa.

Organizatorii au decis continuarea demersului inceput anul trecut cu o noua conferinta programata pentru 24 – 26 septembrie 2015, in aceeasi locatie – Hotel Termal din Baile Felix. Editia din acest an va pune accent pe schimbarile legislative din spatiul intracomunitar, care afecteaza direct transportatorii romani, urmand, in acelasi timp, directia inceputa in cadrul primei editii de a profesionaliza segmentul expres de marfuri. Specialistii invitati provin atat din randurile expertilor in probleme de transport, cat si din cadrul autoritatilor locale si comunitare, care vor putea oferi lamuriri si solutii legale pentru problemele concrete ale companiilor participante. Totodata, evenimentul va include sesiuni de prezentare a celor mai noi produse si servicii destinate sa faciliteze si sa eficientizeze activitatea de transport.

Platforma pentru transportatorii de 3,5 t

In perioada 26 – 27 septembrie 2014, s-a concretizat prima initiativa nationala dedicata exclusiv segmentului transportatorilor expres de marfuri. Conferinta organizata la Baile Felix in judetul Bihor a reunit aproximativ 90 de participanti si 50 de companii specializate in transportul de marfa cu vehicule usoare, pana in 3,5 tone. Demersul a fost initiat de catre Kefren Expres din dorinta de a crea o platforma de comunicare intre transportatori si de a aborda in mod profesionist provocarile cu care se confrunta un segment al pietei care nu se bucura de multa atentie. Printre beneficiile obtinute de catre cei prezenti s-au numarat accesul la informatii relevante prezentate de experti in transporturi, inter-relationarea cu specialisti, colaboratori si furnizori in domeniu, primirea de oferte preferentiale din partea sponsorilor si partenerilor. Informatii suplimentare despre eveniment si organizatori sunt disponibile pe www.kefren.ro si www.euromaidec.ro.

Cea de-a doua editie a Conferintei nationale a transportatorilor expres va pune accent pe schimbarile legislative din spatiul intracomunitar, urmarind in acelasi timp directia inceputa in cadrul primei editii, de a profesionaliza segmentul expres de marfuri.

Ligia Oala

events@euromaidec.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.