Consiliul Concurenţei vrea comparator de tarife pentru poliţele de asigurare

Consiliul Concurenţei vrea să introducă un comparator de tarife la poliţele de asigurare, pentru a facilita accesul consumatorilor la aceste informaţii, a declarat preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu.

“Zona în care rămân îngrijorări (legate de un mediu concurenţial, n.r.) este cea a asigurărilor de viaţă, slab dezvoltată faţă de Uniunea Europeană. Piaţa are un grad de concentarere mare, ies actori de pe piaţă iar actorul cel mai mare îşi creşte cota. Informaţia este greu de înţeles de către consumatori, şi de aceea vrem să introducem un comparator de preţuri pentru a facilitata accesul consumatorilor pentru a alege tariful care li se potriveşte cel mai bine”, a spus Chiriţoiu la lansarea raportului privind evoluţia concurenţei în sectoare esenţiale.

În opinia sa, profesiile liberale, transportul de cale ferată şi de călători, materialele de construcţii, ridică, de asemenea, îngrijorări concurenţiale.

Progrese în ceea ce priveşte o piaţă concurenţială Chiriţoiu a remarcat în zona telecomunicaţii şi cea bancară.

“În telecomunicaţii am văzut progrese faţă de anul trecut, prin intrarea unui al patrulea jucător, care a dinamizat concurenţa. A doua zonă cu progrese este sectorul bancar, unde anul trecut spuneam că ne îngrijorează marja mare între dobânzile active şi pasive. Anul acesta vedem scăderea dobânzilor la credite, iar marja a scăzut. Ne uităm cu îngrijorare acum la comisioane, avem o propunere pentru plafonarea comisionelor, proiectul de lege fiind în Parlament. Cred că va trece în curând de Senat şi în cursul anului viitor sperăm să-l vedem aprobat de Camera Deputaţilor”, a mai spus Chiriţoiu.

Asigurările de viaţă, în declin

Piaţa românească a asigurărilor de viaţă se caracterizează printr-un nivel redus de dezvoltare, cu venituri din prime subscrise şi pondere în PIB în declin, potrivit unei analize a Consiliului Concurenţei, care remarcă şi o tendinţă de concentrare a acestui sector al pieţei financiare.

Potrivit datelor CC, piaţa asigurărilor de viaţă a atins 1,63 miliarde de lei în 2013, de la 1,8 miliarde de lei în urmă cu un an.

Scăderea subscrierilor a diminuat ponderea asigurărilor de viaţă atât în totalul veniturilor pieţei asigurărilor, de la 21,28% în 2012 la 20,12% în 2013, cât şi în PIB, la 0,26% în 2013, de la 0,30% în urmă cu un an.

“Dat fiind începutul mai timid al anului 2014, cu cele mai reduse valori la trei şi şase luni, aşteptările noastre privind gradul de penetrare în PIB a asigurărilor de viaţă propriu-zise sunt de reducere a indicatorului la nivelul anului 2014 (probabil spre 0,25%)”, se spune în analiza instituţiei.

Exprimată ca raport dintre volumul primelor brute subscrise şi populaţie, densitatea asigurărilor de viaţă a scăzut de la 21,07 euro/persoană în 2012 la 18,54 euro/persoană în 2013.

Estimările CC arată că în 2014 acest indicator va atinge 17,22 euro/persoană.

“Cifrele arată o tendinţă constantă de scădere a primei medii pe persoană pentru asigurările de viaţă din România (…) lucru deloc încurajator pentru viitorul apropiat al sectorului asigurărilor de viaţă”, se arată în document.

Analiza CC a scos în evidenţă şi scăderea constantă a numărului de asiguratori de viaţă din ultimii ani. Astfel, după ce la începutul anului 2009 activau pe piaţă 24 de asigurători de viaţă, în prezent funcţionează doar 16 societăţi (18 dacă sunt luate în calcul şi sucursalele locale ale societăţilor de asigurare înregistrate în alte state europene).

“Aşteptările pentru viitorul apropiat sunt de ieşire de pe piaţă a încă unui asigurator, intenţia AXA (Franţa) în acest sens fiind exprimată în mod public de companie. Concluzionând, chiar dacă numărul actorilor de pe piaţă nu este unul foarte redus, evoluţia recentă este întrucâtva îngrijorătoare, ceea ce înseamnă că autoritatea de concurenţă va trebui să monitorizeze în continuare cu atenţie acest sector economic”, se spune în analiză.

Stagnare de 2 ani pe piaţa telefoniei mobile

Pe de altă parte, piaţa locală de telefonie mobilă a stagnat în ultimi 2 ani în privinţa numărului de utilizatori, în timp ce volumul de trafic de voce se află într-o continuă creştere, dar cu o rată din ce în ce mai mică în comparaţie cu anii precedenţi, se arată în analiza CC.

Scăderea se reflectă şi în rata de penetrare a cartelelor SIM active, nivelul înregistrat la sfârşitul anului 2013 fiind cu 3 puncte procentuale mai redus decât cel înregistrat în 2011.

“Acest fapt contrazice evoluţia mediei ratei de penetrare a cartelelor SIM la nivelul Uniunii Europene, care încă din 2004 se află pe un trend ascendent”, se precizează în document.

Potrivit datelor autorităţii de reglementare în comunicaţii (ANCOM), utilizate de CC, volumul de trafic de voce terminat în reţelele de telefonie mobilă din România a crescut constant în perioada 2006-2013, de la 4,4 miliarde de minute la 10,7 miliarde de minute.

De asemenea, evoluţia anuală a volumului de trafic de voce originat în reţelele de telefonie mobilă din România (fără roaming) a avansat de la 14,3 miliarde de minute în 2006 la 63,6 miliarde de minute în 2013.

În ciuda scăderii ratei de penetrare a cartelelor SIM în România, nivelul acesteia depăşeşte în continuare pragul de 100%, fapt ce demonstrează că, în medie, fiecare utilizator dispune de cel puţin o cartelă SIM. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.