Consiliul Investitorilor Străini: Impozitul pe construcţiile speciale va afecta şi plătitorul direct, şi consumatorul final. Ponta: România nu poate fi El Dorado pentru toată lumea

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) atrage atenţia că introducerea unui impozit pe construcţiile speciale din sectoarele energie, telecomunicaţii, utilităţi, transport şi infrastructură va afecta atât plătitorul direct, cât şi consumatorul final, şi ar putea duce, totodată, la eşecul privatizărilor. În replică, premierul Victor Ponta a declarat că „România nu poate fi El Dorado pentru toată lumea”. Guvernul va introduce de anul viitor un impozit pe construcţii speciale de 1,5% din valoarea construcţiei.

“FIC atrage atenţia asupra efectelor negative generate de unele măsuri fiscale anunţate de oficialii Ministerului Finaţelor Publice în ceea ce priveşte introducerea unui impozit asupra construcţiilor speciale din sectoarele energie, telecomunicaţii, utilităţi, transport şi infrastructură, dar şi din restul sectoarelor care deţin astfel de construcţii speciale. Suntem îngrijoraţi în special deoarece nu am fost consultaţi şi deoarece nu a fost prezentatată o analiză de impact a consecinţelor acestui impozit, care va afecta nu numai plătitorul direct, dar se va răsfrange indirect, prin preţ, şi asupra consumatorului final al produselor industriilor menţionate”, se arată într-un comunicat al FIC.

Membrii Consiliului susţin că lipsa consultării în privinţa adoptării noilor taxe va duce în mod cert la “menţinerea opiniei conform căreia mediul fiscal românesc este dominat de o lipsă acută de predictibilitate atât de necesară proceselor de planificare investiţională pe termen mediu şi lung, generând mai departe o reconsiderare a poziţiei pe piaţa autohtonă din partea investitorilor, în sensul redirecţionării investiţiilor prezente şi viitoare în jurisdicţii care oferă o anumită stabilitate fiscală, cel puţin pe termen scurt şi mediu”.

“Mai mult, semnalele negative în ceea ce priveşte instabilitatea fiscală pot afecta într-un mod nedorit procesele de privatizare şi/sau listare la bursă a companiilor de stat, iniţiate de către Guvern, prin reducerea beneficiilor obţinute de către statul român, blocarea sau chiar eşecul proceselor în sine. Dorim să atragem atenţia că absenţa totală a procesului consultativ şi posibila implementare în forma actuală a impozitului pe construcţii speciale vor genera un efect de bumerang cu impact devastator asupra credibilităţii procesului politic decizional”, se spune în comunicat.

Impactul bugetar pozitiv, depăşit de povara fiscală reală

Reprezentanţii investitorilor consideră, totodată, că impactul bugetar pozitiv de aproximativ 100 milioane euro estimat de autorităţi în urma implementării impozitului pentru construcţiile speciale va fi cu mult depăşit de povara fiscală reală generată de introducerea acestui impozit asupra companiilor care deţin astfel de construcţii speciale.

“Deşi întelegem nevoia de acoperire a deficitului bugetar, reamintim autorităţilor că ar trebui să se concentreze pe întărirea aparatului de control, şi în ceea ce priveşte colectarea veniturilor la buget din diverse surse să cadă în responsabilitatea contribuabililor care susţin deja bugetul şi care vor fi sufocaţi de impunerea suplimentară anunţată în media de către autorităţi. Această măsură de introducere a impozitului asupra construcţiilor speciale, corelată cu creşterea accizelor la combustibili şi creşterea cu 25% a redevenţelor pentru resurse minerale, cu excepţia celor de petrol şi gaze, va avea un impact major asupra anumitor sectoare economice direct productive”, adaugă FIC.

Ponta: “O să mă văd cu dânşii, să-i conving”

Premierul Victor Ponta a anunţat  că o să se întâlnească cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini pentru a-i „ convinge” că măsura fiscală este bine gândită şi că degeaba o critică aceştia, pentru că ea este aplicată în toată Europa.

“Aşa e în toată Europa. Noi nu putem fi aici El Dorado pentru toată lumea. Dacă aşa se face în toată Europa? E vreo taxă care nu există în America sau în Europa? Avem cea mai mică taxare, cu excepţia Bulgariei. Iertaţi-mă, dar noi avem o responsabilitate faţă de cetăţenii acestei ţări. Ce să fac? Să le tai pensiile şi salariile? Să închid spitalele în continuare, cum s-a făcut în 2010? Cred că e greşit”, a argumentat Ponta.

“Aceste măsuri le-am negociat în primul şi în primul rând cu Comisia Europeană şi FMI. Bănuiesc că tot Consiliul Investitorilor Străini şi AmCham au spus că e bine să avem un acord cu Comisia Europeană şi FMI. Deci, nu se poate şi cu bască şi fără bască. E greu”, a adăugat premierul.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.