Un copil din microbuzul răsturnat a murit la spital

Băiatul de 12 ani rănit cel mai grav în accidentul de sâmbătă cu microbuzul răsturnat pe şosea a murit duminică seară, la Spitalul Judeţean Braşov. Un altul, în vârstă de 14 ani, este în continuare internat la Spitalul de Pediatrie Braşov, cu fractură la umăr, dar viaţa nu îi este pusă în pericol, potrivit medicilor. Ceilalţi 6 copii au suferit răni mai uşoare şi au fost externaţi.

Microbuzul cu juniorii fotbalişti de la două dintre echipele clubului ACS Civitas Făgăraş s-a răsturnat, sâmbătă la ora 17.30, pe DN1, lângă localitatea braşoveană Şinca. Copiii, cu vârste între 11 şi 14 ani, se întorceau de la Tărlungeni, unde avuseseră meciuri de campionat. Opt dintre ei se aflau în microbuz, restul în autoturismele părinţilor sau ale antrenorului.

Aproape de Perşani, la o curbă, pe fondul carosabilului umed, şoferul a pierdut controlul volanului iar microbuzul a intrat într-un parapet, apoi s-a răsturnat pe şosea.

Toţi cei 8 băieţi au fost răniţi: 4, cu răni uşoare, au fost duşi la Spitalul din Făgăraş, 2 – unul în comă, cu traumatism cranian şi toracic – la Spitalul Judeţean Braşov şi 2 la Spitalul de Pediatrie Braşov.

La volan se afla un bărbat din Făgăraş în vârstă de 54 de ani, care va fi cercetat pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă. (M.S.)

1 COMENTARIU

  1. Accidentul nu s-a produs asa cum este descris “şoferul a pierdut controlul volanului iar microbuzul a intrat într-un parapet, apoi s-a răsturnat pe şosea”- documentati-va si intrebati pe cei care au fost acolo. Soferul microbuzului a evitat un impact frontal cu un BMW ce depasea un tir in curba, a tras de volan drepata si s-a rasturnat. Bmw-ul a plecat mai departe si ciudat nimeni nu l-a vazut (nici camerele de filmat din Persani) Soferul a evitat un impact frontal in urma caruia victimele ar fi fost mai numeroase cel mai probabil, acum el este tras la raspundere. Strigator la cer !

    • Noi publicăm numai informaţii oficiale, pe care ni le furnizează sau ni le confirmă Poliţia.
      Dacă aveţi alte date, vă recomandăm să vă adresaţi Poliţiei. Ar fi chiar de datoria dumneavoastră, pentru stabilirea adevărului şi salvarea şoferului de la o pedeapsă nedreaptă.
      Pănă atunci însă, probele poliţiştilor de la IPJ Braşov sunt cele relatate în ştire.
      Mai mult, comisarul-şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt, a declarat că şoferului microbuzului i se va schimba încadrarea juridică, respectiv ucidere din culpă, şi riscă până la 5 ani de închisoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.