Cosmin Dragnea a mai făcut un pas spre titlul de campion

O nouă victorie obţinută de Cosmin Dragnea în Trofeul Râşnov îl apropie pe tânărul pilot bucureştean de titlul de campion al grupei A din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. Prin această reuşită, Cosmin bifează cea de-a treia victorie din acest sezon, încheind toate cele 7 etape desfăşurate până în prezent pe podium. Victoria a fost extrem de importantă, ea venind în faţa urmăritorului său direct, Liviu Savu, în acest moment Cosmin având un avans de 15 puncte în clasament. 

“Imi place foarte mult traseul dintre Rasnov si Poiana iar asta cred ca s-a reflectat in timpul pe care am reusit sa il obtin in cea de-a doua urcare de concurs. Evident victoria reusita este foarte importanta in lupta pentru campionat, unde am adaugat inca 5 puncte importante in fata lui Liviu. Multumesc din nou fanilor prezenti in numar mare pe margine, care si de aceasta data ne-au rasplatit cu aplauze. Cred ca alaturi de o victorie, aceasta este cel mai frumos sentiment de la curse si pentru asta mereu le voi multumi”, a declarat Cosmin Dragnea, dupa Trofeul Rasnov.

Titlul grupei A se va decide la ultima etapa a campionatului care va avea loc in perioada 19-20 octombrie la Alba Iulia (STRAJA). Avansul considerabil din clasamentul general ii ofera lui Cosmin o marja de siguranta, el trebuind doar sa obtina o clasare nu mai slaba de locul 8 pentru a deveni campion.

“Am inceput campionatul bine si cu o strategie de a termina mereu in puncte. Mecanicii au avut o contributie extrem de importanta pentru locul unde ma situez in acest moment. Mereu mi-au pus la dispozitie o masina perfecta din punct de vedere tehnic, mie ramanandu-mi sa ma concentrez doar la pilotaj. Sper sa obtin titlul de campion la finalul sezonului, aceasta fiind cea mai mare rasplata atat pentru sponsorii care au ales sa fie alaturi de mine si in acest an dar si pentru cei care mi s-au alaturat. Va astept alaturi de mine la Alba Iulia”, a concluzionat Cosmin, dupa un weekend perfect.

Cosmin Dragnea este sustinut in Campionatul National de Viteza in Coasta de Mega Image, KFC Romania, ECOYL BENZ, Rombacom, Du Pont, Motul si Andre`s Fast Service.  Un sprijin deosebit la Trofeul Rasnov a fost sustinerea oferita de Hotel Alpin prin dl. Alex Slav. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.