PMB a aprobat protestul din 15 septembrie. COTAR: Acordați-ne sprijin, dar nu pentru a da jos Guvernul!

stefanescu-presedintele-cotarPrimăria Municipiului București (PMB) a aprobat protestul din 15 septembrie împotriva scumpirii RCA, anunțat încă de acum o lună de asociațiile de transportatori COTAR, FORT, APTE 2002, ARTRI, APULUM, UNTRR.

La Comisia de Transporturi a PMB au fost stabilite toate detaliile: orele și punctele de intrare a autovehiculelor în București, locurile de staționare, intervalul de desfășurare a mitingului în fața Guvernului, perioada de defluire a mașinilor etc. (vezi document atașat).

Autorizare-protest

Numărul maxim de participanți autorizat este de 5.500 (din care 500 în spațiul cu scenă special delimitat în Piața Victoriei), iar cel al vehiculelor, de 5.000.

Afluirea participanților din provincie la miting se va face între orele 5.00 – 7.00. Vor fi autocare, microbuze și cap tractor care se vor deplasa spre Piața Victoriei, sub supravegherea polițiștilor, prin următoarele puncte de intrare în București:

  • A1 – în dreptul Liceului Industrial Auto nr. 8, pe banda 1 de circulație
  • A2 – pe Bdul Theodor Pallady, în dreptul Policolor
    DN1 – la Fântâna Miorița
  • DN2 – Șos. Colentina, în dreptul Parcului Plumbuita, pe banda 1 de circulație.

Restricții de trafic:

  • începând cu ora 5.00, pe Șos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piața Victoriei, respectiv Șos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piața Presei Libere (ZONA CENTRALĂ – MEDIANĂ, gradual, în funcție de sosirea participanților), permițându-se permanent circulația pe ambele sensuri ale străzii Arh. Ion Mincu;
  • în Piața Victoriei va fi resistematizată circulația începând cu ora 5.00, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi pe sens, în fața Guvernului, între B-dul Aviatorilor și Calea Victoriei, respectiv B-dul Lascăr Catargiu, asigurându-se circulația pe Calea Victoriei, B-dul Ion Mihalache, Str. Buzești și B-dul Lascăr Catargiu.

Aceste restricții se vor aplica până la terminarea activităților aferente mitingului, dar nu mai târziu de ora 17.00.

În Piața Victoriei va fi amplasată o scenă montată pe o platformă mobilă, orientată cu spatele către Guvern, la limita prelungirii B-dului Aviatorilor, central față de clădirea Guvernului.

UPDATE: Președintele COTAR, Vasile Ștefănescu, avertizează că aprobarea Ordonanței de Urgență pentru modificarea Legii RCA fără o scădere a tarifelor RCA nu este satisfăcătoare iar transportatorii nu vor opri protestul până la reducerea prețurilor.

“Această ordonanță pe care o dă Guvernul Cioloș este binevenită concomitent cu scăderea tarifelor, așa cum au anunțat și asiguratorii. Să vedem cuantumul pe care îl scad. Dar, ASF-ul, după ce această ordonanță de urgență să zic că iese mâine, are posibilitatea ca poimâine să modifice norma 23, să îi cheme pe toți asigurătorii cu calcule din nou făcute și cu tarifele și atunci o să observăm scăderea pieței. Într-o săptămână ar trebui să revenim la normal”, a declarat Vasile Ștefănescu.

Potrivit acestuia, de două zile, unii asiguratori au început să emită polițe RCA pentru capetele de tractor la 4.000 – 5.000 de lei.

“Din sursele noastre, asigurătorii fac presiuni să nu se dea această ordonanță de urgență. Guvernul Cioloș, fiind un guvern tehnocrat, că așa îi spunem, nu trebuie să se ia după aceste multinaționale. Trebuie să fie în slujba cetățeanului și al motorului economiei naționale, adică transportul, și să dea această ordonanță de urgență”, a subliniat Ștefănescu.

Președintele COTAR a precizat că “Ordonanța de Guvern care este pe masa premierului sau pe circuitul lor de avizare este identică cu cea de la senat, numai că am înțeles că au scos două paragrafe, la articolul 16 și articolul 29, la solicitarea Consiliului Concurenței”.

“La articolul 16 a fost eliminat aliniatul 5, care prevedea că asigurătorul RCA prezintă asiguratului sau potențialului asigurat, la solicitarea acestuia, calculul actuarial și indicatorii utilizați privind modul de determinare a primei de asigurare. De la articolul 29 au fost scoase litera G – care prevedea publicarea de tarife de referință în domeniul asigurării RCA rezultate din prelucrarea datelor colectate fără a afecta dreptul fiecărui asigurator RCA de a le stabili în mod liber, precum și litera E, care prevedea colectarea și publicarea de date și informații agregate privind piața asigurătorilor din România, inclusiv în ceea ce privește volumul daunelor”, a mai spus Ștefănescu.

Apel COTAR: Acordați-ne sprijin, dar nu încercați să ne folosiți pentru a da jos Guvernul sau pentru campanie electorală!

Redăm integral comunicatul remis redacției:

Transportatorii nu au legătură cu vreo încercare de răsturnare a Guvernului și nici nu vor să fie folosiți pentru campania electorală. De două zile au început mai mulți oameni politici, senatori și deputați, să manifeste un interes deosebit pentru RCA.

Putem doar să ne bucurăm de interesul pe care-l arată aceștia problemelor transportatorilor – și ale tuturor românilor, pentru că problema RCA este una națională! – dar dorim să ne departajăm față de orice acțiune care are ca scop câștigarea de capital politic. Acest conflict a fost declanșat în decembrie 2015, nu în septembrie 2016.

„Problema RCA este atât a transportatorilor, cât și a celorlalți români și considerăm că este lăudabilă inițiativa mai multor politicieni de a susține modificarea legislativă pe care noi o cerem de anul trecut, de la protestul din 17 decembrie, dar ne întrebăm unde au fost până ieri, ori de câte ori am cerut noi intervenția de urgență a Guvernului și a mediului politic. Le reamintim tuturor că singurul om politic din România care ne-a susținut, din decembrie 2015 până în prezent, este domnul Traian Băsescu, care cunoște foarte bine situația reală a transportatorilor, ca fost ministru al Transporturilor și fost președinte al țării”, declară Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

COTAR nu dorește să răstoarne Guvernul și să instaleze alt executiv.

Patronatele din această țară au nevoie de stabilitate guvernamentală. În acest context, cerem încă o dată Guvernului Cioloș să emită Ordonanța de Urgență pentru modificarea legii RCA și să anunțe public, în cel mai scurt timp, dacă o vor da.

De asemenea, cerem autorităților să ia măsuri sporite în timpul protestului transportatorilor din Bucuresti, care va avea loc pe 15 septembrie, astfel încât să nu intre provocatori printre protestatari și dintr-un protest pașnic să se transforme în dramă națională.

COTAR a depus cerere de miting în principalele orașe din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.