Creştere moderată în construcţii şi industrie, stagnare în comerţ şi servicii

Managerii companiilor se aşteaptă pentru perioada februarie-aprilie la o creşterea moderată a activităţii din industria prelucrătoare şi construcţii şi la stabilitate în comerţ şi servicii, în raport cu cele trei luni anterioare, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Concluziiile au fost obţinute prin intermediul unor anchete de conjunctură, în urma estimărilor făcute de manageri cu privire la tendinţele activităţii economice. Anchetele indică soldul conjunctural, obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

Construcţiile vor avea un avans moderat al volumului producţiei (sold conjunctural +10%), precum şi o relativă stabilitate a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural +5%). Managerii estimează o scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -6%) şi uşoară creştere a preţurilor (sold conjunctural +7%).

În industria prelucrătoare se preconizează pentru următoarele 3 luni o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +14%).

Pentru fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor se va înregistra tendinţă de creştere accentuată (sold conjunctural +46%).

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează o creştere moderată (sold conjunctural +9%).

În ceea ce priveşte numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de 0% pe total industrie prelucrătoare.

În comerţul cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele 3 luni tendinţă de relativă stabilitate a activităţii (sold conjunctural +2%). Volumul total al vânzărilor de mărfuri, cât şi volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale vor înregistra creşteri (solduri conjuncturale +10%).

Angajatorii prognozează stabilitatea numărului de salariaţi (sold conjunctural 0%). Preţurile de vânzare cu amănuntul vor înregistra creşteri (sold conjunctural +26%).

Conform estimărilor din luna februarie 2013, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte relativă stabilitate (sold conjunctural +2%).

În sectorul de servicii se estimează o relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -2%).

 Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +7%). (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.