Încolțit de DNA, Tobă a demisionat de la Interne

toba1Ministrul Internelor, Petre Tobă, a demisionat în această seară la puțin timp după ce procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut aviz de la președintele Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale a acestuia.

Potrivit DNA, Tobă a refuzat declanșarea procedurii de declasificare parțială a unor documente atât în dosarul deturnării fondurilor pentru protecția martorilor (11 inculpați trimiși în judecată), cât și a fondurilor operative ale DIPI – în care sunt urmăriți penal 6 foști șefi și 18 funcționari -, cauză disjunsă din dosarul “Limuzina”, trimis în judecată în 11 mai, cu 6 inculpați în frunte cu Gabriel Oprea.

Numele ministrului Tobă apăruse deja în rechizitoriul dosarului “Limuzina”  în care procurorii arătau că “în data de 18.01.2016, ministrului Afacerilor Interne în funcţie i s-au prezentat neregulile constatate de Comisia de Control a fondurilor operative, conform raportului întocmit în acest sens.Deşi ministrul în funcţie a luat cunoştinţă de producerea pagubelor menţionate în raport, având obligaţia să dispună cercetarea administrativă, nu şi-a îndeplinit această obligaţie până în prezent conform O.U.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, cu referire la decontarea acelor cursuri de pregătire profesională”.

Anchetatorii DNA precizau, totodată, că în 22 ianuarie, din iniţiativa DIPI, Tobă a aprobat modificarea unui ordin de ministru privind fondurile operative ale DIPI.

Prin aceasta, “a încercat să reglementeze situaţia bunurilor date la scădere. Acest ordin este contradictoriu întrucât, pe de o parte, prevede că bunurile IT date surselor pentru procurarea de date şi care nu mai sunt folosite în activităţi informativ-operative nu mai trebuie evidenţiate contabil, dar, pe de altă parte, prevede că trebuie scăzute din contabilitate, în măsura în care nu mai pot fi recuperate”, explicau în rechizitoriu procurorii DNA.

Printr-o altă adresă, Kovesi a cerut astăzi încuviințarea Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea sub acuzația de ucidere din culpă a polițistului Bogdan Gigină.

Iată comunicatul DNA privind solicitarea trimisă lui Iohannis:

“În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului, respectiv TOBĂ PETRE, ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.

Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale față de Tobă Petre ministru al Afacerilor Interne are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 1 aprilie 2016, în contextul în care, la Direcția Națională Anticorupție se afla în instrumentare dosarul 20/P/2016 (care ulterior a fost trimis spre judecare, vezi comunicat 634/VIII/3 din 11 mai 2016), Tobă Petre, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, a refuzat declanșarea procedurii de declasificare parțială a unor documente. Solicitarea procurorilor, formulată în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală şi cele din domeniul informaţiilor clasificate, viza câteva paragrafe din ordine emise la nivelul ministerului, privind normativele a căror încălcare a fost reţinută în sarcina funcţionarilor acuzaţi penal în legătură cu gestionarea fondurilor operative.

Concret, în prezenta cauză, s-a constatat că ministrul Afacerilor Interne Tobă Petre a refuzat, în mod discreționar, declanșarea procedurii de declasificare a unor normative a căror încălcare vizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de abuz în serviciu și deturnare de fonduri, adică într-o situație în care este exclusă protecția informațiilor clasificate, conform art. 3 din Legea nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, întrucât ar conduce la ignorarea art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil care include dreptul de informare asupra acuzaţiei penale).

Totodată, necesitatea declasificării normativelor anterior menţionate are la bază şi prevederile art. 137 din Constituţia României, potrivit cărora gestionarea şi controlul fondurilor instituţiilor publice trebuie reglementate prin normative neclasificate, respectiv prin legi.

Lipsa de transparenţă în administrarea fondurilor operative a condus la aruncarea în derizoriu a destinației legale a fondurilor operative, respectiv realizarea securității naționale. Din probele cauzei a reieşit că au fost cumpărate bunuri care nu au nicio legătură cu interesul general de maximă importanță pentru care au fost alocate fondurile operative (căsuțe de păpuși cu nisipar și tobogan, în valoare de 7.000 lei, cărți de joc, darts cu săgeți, arcuri de tir, plase de tir, mingii de volei în valoare de circa 4.000 lei, bandă de alergare, în valoare de circa 12.000 lei, cuptor electric, în valoare de circa 17.000 lei, stilouri în valoare de 13.000 lei, uniforme de chestor, pavele, cărți în ediții de lux, legate în piele, pe comandă, mese festive ale ofițerilor neoperativi ai D.I.P.I.).

Relevant este că, în situații absolut similare (deturnarea fondurilor pentru protecția martorilor și, respectiv, deturnarea fondurilor operative), ministrul Tobă Petre a procedat complet diferit: a declasificat normativele M.A.I. în dosarul nr. 596/P/2015, dar a refuzat solicitarea procurorilor în dosarul nr. 20/P/2016.

Astfel, ministrul Tobă Petre a dat curs, în luna ianuarie 2016, solicitării Direcției Naționale Anticorupție și a declasificat normele privind administrarea și controlul fondurilor pentru protecția martorilor, gestionate de o structură a Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), o parte dintre norme fiind absolut identice cu cele referitoare la administrarea fondurilor operative, fondurile gestionate de O.N.P.M. fiind o categorie specială de fonduri operative. Dosarul respectiv nr. 596/P/2015 a fost trimis spre judecare (vezi comunicat nr. 80/VIII/3 din 1 februarie 2016).

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi un număr de 9 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală”.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.