Cum va fi VREMEA de Florii şi de Paşti

De Florii și de Paști vor fi temperaturi de 20 de grade Celsius în sudul şi vestul ţării, chiar dacă vremea continuă să fie foarte schimbătoare începând cu episodul de răcire din acest weekend, când maximele nu au depăşit 7 grade Celsius – mult sub valorile normale climatologic. Vor urma două zile (marţi şi miercuri) de încălzire bruscă până la 23 de grade, apoi iarăşi o răcire până la 11…13 grade, joi şi vineri, cu ploi în aproape toată ţara, pentru ca o altă perioadă de încălzire să urce mercurul în termometre până la 17 grade Celsius.

Florinela Georgescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunţat, astăzi, la conferința „Adaptarea la valurile de căldură în zona urbană” – eveniment încadrat în proiectul SeeRisk -, o primă estimare a regimul termic pentru apropiatele sărbători.

“De Paști avem o primă estimare a prognozei, deși este la finalul perioadei de două săptămâni a prognozei pe care o emitem azi (luni, 7 aprilie – n.r.). Există semnalul ca până în Florii să mai avem variații de temperatură, adică va fi o săptămână cu vreme foarte schimbătoare. După jumătatea acestei săptămâni, va urma o nouă perioadă de răcire a vremii. Sperăm, însă, ca în ziua de Florii vremea să fie în normalul perioadei din punct de vedere termic, ceea ce înseamnă că posibil pe sudul și, poate, și pe vestul țării, să avem temperaturi de 20 de grade”, a precizat Florinela Georgescu.

„Pentru săptămâna următoare și posibil pentru ziua de Paște, sperăm într-o vreme ceva mai stabilă, deși nu sunt excluse episoadele de precipitații. Există semnalul ca, în ziua de Paște, să fie cel puțin din punct de vedere termic asemănări cu ziua de Florii, așa cum spune și tradiția. O estimare exactă a temperaturilor de Florii va fi dată după ziua de joi. Acum semnalul este unul al unei vremi destul de normale din punct de vedere termic pe jumătatea de sud a țării’, a adăugat dir. executiv al ANM.

Iarnă ca vara

Florinela Georgescu a arătat că România a avut în primele 3 luni ale acestui an temperaturi ca de vară.

“Primele trei luni ale acestui an au avut o abatere deosebit de ridicată a temperaturilor față de mediile climatologice, ceea ce înseamnă temperaturi mult mai ridicate, ceea ce în sine reprezintă un record pentru țara noastră. În același timp, în această foarte lungă perioadă de temperaturi peste normal, am avut un episod extrem de scurt, dar foarte violent de viscol. Numai sumarul primelor trei luni ale anului ne arată că suntem puși în fața unor manifestări extreme ale vremii. ANM solicită populației să fie extrem de atentă la toate avertizările meteorologice care sunt emise pentru că acestea, chiar dacă au doar câteva propoziții, fiecare cuvânt este foarte bine chibzuit și are un rol”, a explicat dir. Georgescu.

Cât priveşte proiectul SeeRisk, implementat în perioada 2012 – 2014, are ca obiectiv principal să contribuie la sporirea coerenței regionale în evaluarea riscurilor la hazarde naturale și pregătirea pentru minimizarea efectelor acestora la nivel național și local, în special în cazul riscurilor generate de schimbarea climei în sud-estul Europei.

Cadrul de finanțare al proiectului este reprezentat de colaborarea transnațională din sud-estul Europei, valoarea totală ridicându-se la 1.980.751 euro, din care 167.000 de euro alocate de ANM.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.