Cum va fi vremea până în 10 noiembrie

În următoarele două săptămâni va fi în continuare mai cald decât în mod normal, cu temperaturi între 20 și 24 de grade Celsius până joi şi apoi puțin mai scăzute, dar tot peste normele climatologice ale perioadei, prognozează Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 28 octombrie – 10 noiembrie, pe baza datelor provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading, Anglia.

În zona Banatului, până joi vor fi 22…24 de grade ziua și 9…11 grade noaptea, apoi vor scădea uşor, până la 15…18 grade ziua şi 5…8 grade noaptea. Ploi slabe vor fi posibile până în 3 noiembrie, apoi în intervalul 5-7 noiembrie.

În regiunea Crișanei vor fi până miercuri 20…22 de grade ziua şi 9…11 grade noaptea, iar de joi vor fi 14…17 grade ziua şi 5…8 grade noaptea. Probabilitate de ploi, slabe cantitativ, va fi mai mare în zilele de 5, 6 și 7 noiembrie.

În regiunea Transilvaniei vor fi valori diurne de 18…20 grade Celsius și nocturne de 4…8 grade, până joi, apoi vor scădea uşor, până la 10 noiembrie, dar vor fi peste mediile climatologice specifice primei decade de noiembrie: 11…15 grade ziua şi 2…5 grade noaptea. Ploi slabe vor fi posibile în zilele de 6 și 7 noiembrie.

În zona Maramureșului, în primele zile ale intervalului va fi deosebit de cald, cu valori diurne de 19…21 de grade și minime nocturne de 8…10 grade. Începând de joi vor fi între 15…18 grade ziua şi 5…8 grade noaptea. Ploi posibile între 5 și 8 noiembrie.

În Moldova vor fi 18…22 de grade ziua şi  8…10 grade noaptea, iar de joi, 12…15 grade ziua și 4…7 grade noaptea, când va crește probabilitatea pentru precipitații în cantități nesemnificative, mai ales ploi sau burniță.

În zona Dobrogei vor fi 18…21 grade ziua şi 10-12 grade noaptea până joi, urmând ca valorile să oscileze în jurul mediilor climatologice specifice primei decade a lunii noiembrie, cu maxime de 11…14 grade și minime de 6 la 9 grade. Începând cu 1 noiembrie crește probabilitatea pentru ploi în cantități nesemnificative sau burniță.

În zona Munteniei vor fi 20…23 de grade ziua, iar noaptea, 8…11 grade. Temperaturile vor scădea după data de 31 octombrie, devenind apropiate de cele climatologic normale, iar tendința, până la sfârșitul intervalului de prognoză, va fi ca valorile să oscileze în jurul mediilor specifice primei decade a lunii noiembrie, cu maxime în medie de 12…16 grade și valori medii în timpul nopților de 4 la 8 grade. Va crește şi probabilitatea pentru ploi în cantități nesemnificative sau burniță.

În Oltenia, până joi vor fi valori medii ziua de 20…23 de grade, iar noaptea, de 8…11 grade. Temperaturile vor deveni în general apropiate de cele climatologic normale, cu maxime de 11…15 grade și minime de 4…8 grade. Ploile în cantități nesemnificative sau burnițe sunt prognozate după data de 31 octombrie.

La munte, regimul temperaturii aerului se menține, în cea mai mare parte a intervalului, peste cel normal în această perioadă a anului, cu precădere între 28 și 30 octombrie, când se așteaptă valori medii de 13…16 grade, ziua, și 5…8 grade pe parcursul nopților. După data de 31 octombrie, scăderea de temperatură va determina medii diurne de 6…10 grade și nocturne de 1…4 grade. Începând cu luna noiembrie va crește probabilitatea pentru precipitații, însă acestea vor fi în general slabe. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.