Daniel Morar, viitorul preşedinte?

Daniel Morar se încadrează în portretul robot creionat de Traian Băsescu pentru viitorul preşedinte al României. Anunţul a fost făcut astăzi, la Adevărul Live, chiar de şeful statului. În viziunea actualului şef al statului, cel care îi va lua locul la Cotroceni trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fi probat deja ceva pentru ţară, să aibă în jur de 40 de ani şi experienţă de negociere politică, să nu fi avut nimic în comun cu fostul regim, să fi crescut în democraţie. Deşi spune că s-a hotărât „să nu mai facă greşeala de a enumera unul, doi sau mai mulţi potenţiali candidaţi pentru această funcţie” – pentru că întotdeauna omite pe cineva şi îi pare rău -, el a arătat astăzi, , că Daniel Morar se încadrează în acest portret.

“O să încerc să fac un portret robot. Trebuie să fie un om care deja a probat că a făcut ceva pentru ţara asta, nu poţi să pui un începător, care nu a lăsat nimic de pe urma lui, în vârful statului. Trebuie să fie un politician care să aibă suficientă experienţă politică, care nu a avut nimic în comun cu fostul regim. Eu am învăţat democraţia, hai să alegem unul care vine gata învăţat, crescut în democraţie”, a declarat şeful statului.

Despre vârstă, Traian Băsescu a arătat că nu spune că viitorul preşedintele trebuie să aibă 25 de ani, dar “poate să fie la peste 40 de ani, undeva acolo”, să nu fi trăit în societatea comunistă, care făcuse asistaţi şi dependenţi de stat. “Să fi trăit mai mult în perioada de după Revoluţie”, a adăugat el.

Traian Băsescu a mai spus că i-ar plăcea ca viitorul preşedinte să aibă capacitate de negociere politică: “Nu ca mine, din când în când, când am avut nevoie să formez guvernele, ci tot timpul, să poată negocia cu partidele la putere şi cu partidele din opoziţie, pentru găsirea unor soluţii”.

„Să nu explodeze bogăţia pe capul lui după ce a venit în politică”

Dacă viitorul şef al statului ar fi, totuşi, un politician, preşedintele a menţionat că i-ar plăcea ca dacă acesta “a venit în politică cu un apartament să îl găsească candidatura pentru prezidenţiale cu un apartament, ori dacă a primit un Mercedes – foarte bine, să fie cu Mercedes, dar să nu fi explodat bogăţia pe capul lui după ce a venit în politică”.

Pe acelaşi calapod cu Băsescu

Chiar dacă s-a hotărât „să nu mai facă greşeala de a enumera unul, doi sau mai mulţi potenţiali candidaţi pentru această funcţie” – pentru că întotdeauna omite pe cineva şi îi pare rău -, Traian Băsescu a răspuns fără rezerve, întrebat dacă Daniel Morar s-ar încadra în acest portret robot: “Cred că da. Am convenit că nu voi spune, dar cred că Daniel Morar se încadrează în portretul robot pe care l-am făcut”.

daniel Morar jura

Daniel Morar, fostul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a fost numit anul trecut de preşedintele Traian Băsescu judecător la Curtea Constituţională a României.

Performanţele sale la DNA sunt binecunoscute: în cei 7 ani cât a condus DNA au fost condamnaţi definitiv 1.500 de corupţi în dosarele instrumentate de subalternii săi.

DNA este prima instituţie din România lăudată constant în rapoartele MCV. Daniel Morar şi-a atras însă ura politicienilor, care l-au acuzat, în frunte ce Victor Ponta, că face dosare politice.

Acum, simpla nominalizare a lui Daniel Morar de către Traian Băsescu îi bagă în sperieţi pe cei care sperau ca, odată scăpaţi de acesta din urmă, să se salveze din dosarele pe care le au în justiţie. 

Stânga nu poate bate dreapta unită

Preşedintele consideră că premierul Victor Ponta nu are nicio şansă să câştige Preşedinţia României, „pentru că stânga, singură, nu va putea bate dreapta” – evident, „dacă dreapta este destul de înţeleaptă să se unească”.

Tot la Adevărul Live, Traian Băsescu a argumentat că “acum, dacă punem cifrele partidelor care se revendică de dreapta şi centru-dreapta, cu cifrele socialiştilor, USD, constatăm că procentul cumulat al procentelor de dreapta este mai mare”.

Ponta nu este credibil pe lupta anticorupţie

Pe de altă parte, şeful statului se declară convins că “Ponta nu va putea vorbi credibil de două lucruri fundamentale, în care cel puţin unul este extrem de important pentru România: nu va putea vorbi credibil de lupta anticorupţie, pentru că el este apărătorul mafiilor locale şi al baronetului”.

“El spune: vreau schimbare. Ce vrei să schimbi, Ponta? Faptul că a început să meargă justiţia? Vrei să schimbi Agenţia ANI, vrei să schimbi Codul Muncii, vrei să schimbi Legea Educaţiei, vrei să schimbi modul în care s-au neutralizat politic SRI şi SIE? Vrei să schimbi modul în care nu mai sunt controlate politic DNA şi DIICOT? Ce vrei să schimbi? Consolidează!”, a argumentat Băsescu.

„Numai că un astfel de politician, controlat de baroni şi care îi apără… Nu spun poveşti, nu le-am inventat eu, tot timpul mesajul lui Ponta este să plece preşedintele că pe urmă terminăm cu anchetele împotriva baronilor”, a adăugat el.

Traian Băsescu a arătat că “românii nu îşi dau seama ce pericol uriaş îi pândeşte, să aducă la Cotroceni un om care, într-un fel sau altul, numeşte procurorii, numeşte judecătorii la Înalta Curte, controlează serviciile de securitate ale ţării”.

“Va avea decizii pe care le va lua împins de baroni, şi nu de conştiinţa sa sau de nevoile ţării”, a afirmat şeful statului.

… şi nici pe crearea locurilor de muncă

Al doilea lucru fundamental, în opinia lui Băsescu, este că Ponta nu va putea vorbi credibil de creare de locuri de muncă pentru tineri. El a arătat că România are 5 miliarde de euro alocaţi de Uniunea Europeană pentru crearea de locuri de muncă şi 450 milioane de euro pentru IMM-uri „şi nu s-a văzut nimic”, iar “locurile de muncă au scăzut de când a venit el la putere”.

Traian Băsescu a menţionat că aceste două teme – lupta anticorupţie şi crearea de locuri de muncă – sunt fundamentale pentru ceea ce urmează să se întâmple în România în perioada următoare.

SUA, cu ochii pe corupţie

Despre relaţia cu Statele Unite, preşedintele Băsescu a declarat că premierul Ponta s-a decredibilizat o dată prin “lovitura de stat” şi, în ultima vreme, “apărând baronii”.

“Mesajul dat şi de vicepreşedintele Biden (Joe Biden, vicepreşedintele SUA – n.r.) ieri, şi de Victoria Nuland (adjunctul Secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia al Statelor Unite ale Americii – n.r.) cu două trei săptămâni înainte, şi de Kerry (John Kerry, Secretarul de Stat american – n.r.), a fost legat de corupţie. (…) Într-adevăr, statele bântuite de corupţie sunt şi vulnerabile. Un stat în care partidul lui Ponta ar acapara şi Preşedinţia ar însemna o Preşedinţie controlată de baronimea locală, ceea ce îl va face foarte vulnerabil în deciziile de politică externă, de securitate etc”, a precizat Traian Băsescu.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.