Directorul șpăgar de la Direcția Feroviară a MT a fost suspendat

Claudiu Octavian Dumitrescu, acuzat de procurorii DNA că a luat mită 20.000 de euro de la omul de afaceri Iorgu Ganea – reprezentant al Regiotrans -, a fost suspendat din funcția de director al Direcției Feroviare din MT, în locul lui fiind promovată temporar Magdalena Cornelia Parnia, anunță un comunicat al Ministerului Transporturilor.

„Având în vedere Ordonanța de dispunere a controlului judiciar, emisă de Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, în cazul lui Claudiu Octavian Dumitrescu, director al Direcției Feroviare din cadrul Ministerului Transporturilor, raportul de serviciu a fost suspendat de drept pe perioada cât se află sub control judiciar, respectiv 18.02.2015-18.04.2015”, anunță cun comunicat al MT, transmis redacției în această seară.

„Pe perioada suspendării, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Magdalena Cornelia Parnia este promovată temporar în funcția de director al Direcției Feroviare din cadrul ministerului”, se mai arată în comjunicat.

Procurorii DNA l-au reținut aseară pe Ganea și astăzi pe Estrella Ștefănescu, șefa Serviciului Urmăriri Transporturi din cadrul CFR SA, urmând să fie prezentați instanței, cu propunerea de arestare preventivă.

Alți urmăriți penal în acest dosar sunt directorul Regiotrans SRL, Florin Hădărean, Nicolau Costache, fost director al CFR Infrastructură Regională Brașov, și Dumitrescu din MT.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.