DKV a câștigat premiul „Cele mai bune branduri 2015” la categoria carduri de carburanți

Pentru a 11-a oară consecutiv, cititorii germani ai lastauto omnibus, trans aktuell şi FERNFAHRER au ales DKV Euro Service drept cel mai bun brand la categoria carduri de carburanți.

Ceremonia oficială de premiere a avut loc pe 11 iunie 2015 la centrul de evenimente GOLDBERG[WERK] din Fellbach (de lângă Stuttgart).

„Suntem mândri că am fost aleşi câştigători ai acestei competiţii”, a declarat Ulrich Wolter, Director de Marketing DKV.

„Faptul că am adus premiul înapoi în Ratingen încă o dată, anul acesta, ne confirmă că suntem pe drumul cel bun cu analiza noastră de 360 de grade şi trebuie să mergem mai departe cu această strategie”, a adăugat el.

Analiza evaluează continuu şi optimizează toate punctele de legătură dintre DKV şi clienţii săi, fiind utilizată pentru prima dată în 2013.

Peste 10.000 de cititori sunt de acord

Peste 10.000 de cititori interesaţi de această industrie au participat la sondajul de opinie desfăşurat împreună cu DEKRA. Cititorii şi-au spus părerile despre brandurile ale căror produse i-au impresionat, în cadrul a 22 de categorii. Rezultatul a oferit o perspectivă reală asupra politicilor de produs şi a poziţionării de marketing din industrie.

DKV Euro Service este unul din liderii pieței de servicii din domeniile logisticã şi transporturi, de aproximativ 80 de ani. De la 55.300 de puncte de acceptanţă ale partenerilor multibrand, care oferă servicii de alimentare fără numerar, în baza cardului, la servicii de taxe de drum și recuperarea TVA, DKV oferă o paletă de servicii pentru optimizarea costurilor şi managementul flotei la nivel european.

DKV este parte a DKV MOBILITY SERVICES Group, cu peste 700 de angajaţi.

În 2014, DKV MOBILITY SERVICES GROUP a obținut o cifră de afaceri de 5,7 miliarde de euro, fiind prezentă în 42 de ţări.

În prezent, peste 2,5 milioane de carduri DKV şi unități de bord pentru taxe de drum sunt folosite de peste 120.000 de clienţi.

În 2014, DKV Card a fost numit pentru a 10-a oară cel mai bun brand la categoria de carduri de alimentare și servicii.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.