UPDATE! Două drumuri naţionale, impracticabile. Variante ocolitoare

CNADNR anunţă că DN 65C Piteşti – Horezu rămâne şi astăzi închis circulaţiei în urma inundaţiilor de ieri, iar DN 67B Piteşti – Drăgăşani este şi el impracticabil, din cauză că un podeţ din zona Poiana Lacului a fost afectat de viitură.

Circulaţia pe DN 65C Piteşti – Horezu este închisă din cauza alunecării unor terasamente care au afectat partea carosabilă.

Varianta de ocolire propusă de CNADNR este:

* DN 65C km 106+090 – DC 140 – DJ 676H – DN 65C km 109+296.

UPDATE: CNADNR anunţă că la ora 15.00 a fost redeschisă circulaţia DN 65C, Craiova – Horezu.

“Menţionăm că pe DN 65C, km 107+410 – km 107+450 în localitatea Măldăreşti, judeţul Vâlcea circulaţia rutieră se desfăşoară pe o jumătate de cale, în urma efectuării lucrărilor provizorii în albia Râului Ciupa şi refacerii terasamentului drumului”, precizează compania. 

DN 67B Piteşti – Drăgăşani, circulaţia rutieră este închisă în zona Poiana Lacului, unde un podeţ a fost afectat de viitură.

Traficul a fost deviat pe DN 65 Slatina – Piteşti, iar în plan local traficul se desfăşoară astfel: se intră pe DJ 679 – DN 65 (la km 97+040) şi se iese în DN67B (la km 171+350).

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul CNADNR, tel. 021/264.33.33; 021/9360 sau la www.cnadnr.ro. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.