Topul Firmelor din Municipiul Bucureşti – ediția a XXIII-a

topul-firmelor-ccibCamera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) organizează joi, 27 octombrie, la Sala Rondă a Hotelului Intercontinental, cea de a XXIII-a ediţie a Topului Firmelor din Municipiul Bucureşti , eveniment de referinţă pentru viaţa economică a Capitalei.

La ceremonia de înmânare a premiilor participă, alături de manageri ai celor mai performante companii bucureştene, personalităţi de prim-plan din spaţiul economic, academic şi diplomatic din România, membri ai Guvernului, oficialităţi de la nivelul Instituţiei Prefectului, primăriilor de sector şi organizaţiilor neguvernamentale – asociaţii profesionale, camere de comerţ şi organizaţii patronale.

„De-a lungul anilor am pus acest eveniment sub semnul recunoaşterii şi promovării performanţei adevărate şi oneste, al competiţiei ce respectă regulile jocului, al competitivităţii generate de un management performant, dublat de o cultură organizaţională solidă. Premiem perseverenţa acelor manageri şi antreprenori care nu au renunţat la visul lor şi le recompensăm, chiar dacă doar moral, determinarea pe care au dovedit-o de-a lungul anilor în care şi-au depăşit limitele, au dărâmat mituri, au schimbat mentalităţi şi percepţii, au construit echipe solide şi unite şi au zidit, cu onestitate şi tenacitate, afaceri de elită”, afirmă Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei bucureştene.

Laureaţii topului au fost stabiliţi conform unei metodologii severe şi complexe, aprobată şi aplicată unitar, la nivelul întregului sistem cameral.

În stabilirea clasamentelor finale au fost luaţi în calcul indicatori precum: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat, calculaţi în baza a 16 elemente extrase din situaţiile financiare depuse de companii la Ministerul Finanţelor Publice şi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Potrivit metodologiei de top, dintre cele 120.615 de firme cu sediul social în Capitală, care au depus bilanţul aferent anului 2015, au îndeplinit criteriile de eligibilitate 34.390 firme, adică 28,5% din total. Dintre acestea, Camera bucureşteană premiază 6.710 firme, adică 19,5% din totalul firmelor considerate eligibile şi care reprezintă 5,6% din totalul firmelor care au depus bilanţul aferent anului trecut.

În vederea realizării unui clasament cât mai obiectiv, firmele câştigătoare sunt structurate pe şase domenii de activitate: cercetare-dezvoltare şi high tech; industrie; construcţii; servicii; comerţ, turism; agricultură, pescuit, piscicultură şi, în cadrul fiecărui domeniu, pe cinci clase de mărime: întreprinderi foarte mari, mari, mijlocii, mici şi microîntreprinderi.

Numărul de firme premiate poate părea mare, însă acesta trebuie corelat cu o serie de date statistice care confirmă rolul pe care îl are Capitala în economia naţională. Bucureştiul – al treilea oraş din regiune după Istanbul şi Atena – concentrează:

  • 24% dintre comercianţii activi înregistraţi în România,
  • aproape 30% din suprafaţa de vânzare şi din desfacerile cu amănuntul la nivel naţional,
  • 16% din valoarea exporturilor româneşti şi 30% din valoarea importurilor realizate de România,
  • circa 60% din activitatea de cercetare ştiinţifică a ţării,
  • 20% din totalul salariaţilor consemnaţi la nivel naţional.
  • Regiunea Bucureşti-Ilfov a atras circa 56% din totalul investiţiilor străine directe realizate în România după 1990 (circa 20,4 mld. euro dintr-un total de 36,5 mld)
  • cea mai mare parte a investiţiilor străine directe în întreprinderi greenfield se înregistrează tot în această regiune.

În cadrul evenimentului, CCIB acordă trofee de excelenţă companiilor care în ultimii 5 ani s-au clasat pe prima poziţie în competiţia elitelor.

De asemenea, acordă „TROFEUL GEORGE G. ASSAN” pentru „Brandul românesc al anului”, „TROFEUL IOAN V. SOCEC” unui reprezentant mass media, pentru modul obiectiv şi profesionist în care sunt reflectate fenomenele economice, precum şi TROFEUL HERMES pentru contribuţii semnificative la dezvoltarea CCIB.

Nu în ultimul rând, CCIB acordă trofee de excelenţă în management şi pentru promovarea oportunităţilor de afaceri oferite de România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.