FAN Courier a ales WebEye: Următorul nivel în telematică

1

Implementarea „de la zero” a unei soluții telematice reprezintă o provocare pentru orice companie, însă la o flotă de peste 1.800 de autovehicule… Fiecare amănunt trebuie luat în calcul, iar așteptările sunt uriașe.

Andrei Gheorghe, director transporturi FAN Courier (stânga) și Daniel Costin, director adjunct de vânzări WebEye (dreapta)

Totul a pornit de la definirea clară a nevoilor FAN Courier, scopul fiind identificarea unui furnizor capabil să aducă compania „la zi” din punct de vedere al tehnologiei și, totodată, să poată dezvolta în continuare soluții moderne pentru gestionarea flotei.

„Am utilizat, înainte, o soluție care nu a evoluat în ritmul nevoilor noastre, iar rezultatele erau tot mai proaste. Putem enumera aici imposibilitatea de a evalua șoferii (stil de condus), ore de funcționare a motorului… Aveam consumuri la autoutilitare de 3,5 t asemănătoare cu cele ale camioanelor. Am ajuns ca, la autoutilitare cu volum util de 6 mc, să înregistrăm consumuri și de 23 l/100 km”, a precizat Andrei Gheorghe, director transporturi FAN Courier.

„FAN Courier este unul dintre cei mai mari clienți ai noștri și faptul că sunt lideri de piață ne obligă să livrăm soluții ireproșabile. Mărturisesc că începutul colaborării noastre a fost complex, ne-am implicat la maximum, pentru a înțelege perfect așteptările lor și pentru a ajunge la un numitor comun. Pe de altă parte, niciun proiect frumos nu este posibil fără sacrificii și mă bucur că am atins «viteza de croazieră», în care lucrurile sunt bine calibrate. Cred că vom menține acest curs, e cert că WebEye va face toate eforturile, așa cum am făcut și până acum pentru toți clienții”, a spus Levente Gall, director WebEye pentru Europa Centrală și de Est.

Alegerea furnizorului

Inițial, FAN Courier a decis să se întâlnească cu cele mai importante companii de telematică, urmând să selecteze dintre acestea un număr de 20 de potențiali furnizori.

„Am realizat un proiect – caiet de sarcini în care am specificat tot ceea ce ne dorim de la noua soluție telematică, iar partea de exploatare vehicule joacă un rol foarte important. Ne-a interesat ce soluții ne puteau oferi, cât de repede putea avea loc implementarea și cât de rapid urmau să apară rezultate. Aveam nevoie de rezultate imediat, pentru ca apoi să trecem la următoarele faze ale implementării. Bineînțeles, soluția aleasă trebuia să țină și pe viitor pasul cu noutățile”, a explicat Andrei Gheorghe.

În etapa a doua, au rămas 10 companii, care au avut inclusiv echipamente montate pe mașini, pentru testare, iar finala s-a „jucat” între trei furnizori.

„Am vrut ca totul să fie transparent. Am realizat un chestionar prin care am urmărit să vedem cât de avansate sunt aceste companii din punct de vedere tehnologic și cât de bine se pot mula pe nevoile noastre. Lupta a fost foarte strânsă și câștigătorul a fost departajat la un punct diferență”, a completat Andrei Gheorghe.

Un punct important a fost și interconectarea cu SAP-ul – toate datele trebuie să poată fi prelucrate, astfel încât să producă efecte în toate departamentele companiei, iar WebEye avea o asemenea experiență la nivel european.

Montajul echipamentelor – un tur de forță

„Pentru WebEye, a fost o provocare, în special pe zona de autoutilitare, unde nu exista o soluție specifică dezvoltată. Și, în plus față de costurile de dezvoltare a soluției, a fost solicitată și o perioadă foarte strânsă pentru montarea echipamentelor”, a declarat Daniel Costin, director adjunct de vânzări WebEye.

Practic, demontarea sistemului vechi, montarea noului echipament și calibrarea pe un parc de peste 1.800 de autovehicule s-a realizat în trei luni de zile.

„Au fost aduși tehnicieni inclusiv din Europa, pentru a suplimenta personalul din țară și, astfel, am putut să ne încadrăm în termenul stabilit pentru montarea echipamentelor pe mașini. A fost o muncă în echipă, 7 zile pe săptămână, în care programarea trebuia realizată cu precizie – activitatea de montaj nu trebuia să se oprească, însă și fluxul operațional al FAN Courier trebuia să continue fără perturbări”, a arătat Daniel Costin.

Iar calibrarea echipamentelor a fost și mai dificilă, chiar dacă se poate realiza de la distanță. Trebuie avut în vedere faptul că FAN Courier este, la ora actuală, cel mai mare client WebEye din Europa pe partea de autoutilitare.

„Pe camioane s-au montat black box-uri plus sonde litrometrice, iar remorcile și semiremorcile au fost echipate cu emițătoare RFID. Acestea transmit date precum deschiderea ușilor și localizarea vehiculului. Autoutilitarele mici au primit «cutiile negre» legate la CAN”, a arătat directorul adjunct de vânzări WebEye.

Control total la autoutilitare

Parcul de camioane beneficia și înainte de un control mai atent, iar soluția WebEye a ridicat ștacheta și mai sus, însă în zona autoutilitarelor…

„Ne-am dorit să deținem controlul activității pentru autoutilitare, în aceeași măsură în care deja îl avem pentru camioane. Adică să reducem niște pierderi imense. Iar pentru acest lucru este nevoie de transparență, de date precise și o analiză corectă a acestora”, a arătat Andrei Gheorghe.

FAN Courier a stabilit de la început target-uri ambițioase – reducerea consumurilor la autoutilitare de la 18 – 23 l/100 km, la 10 l/100 km, pentru un parc care are aproximativ 900 de unități.

„Prin noua soluție, vom ajunge, probabil, la 40.000 de euro recuperare lunară doar pentru flota de București, iar mare parte din reducerea costurilor vine din stilul de exploatare al mașinii”, a completat directorul de transporturi FAN Courier.

„Surprizele”

Atunci când fluxul informațiilor începe să funcționeze, la o companie atât de mare nu lipsesc „surprizele”.

Mașinile companiei sunt lăsate la angajați, ca beneficiu, la final de săptămână, însă trebuie să se încadreze într-un anumit număr de kilometri, în caz contrar operându-se rețineri salariale. La ora actuală, în fiecare zi de luni, managementul companiei primește un raport automat privind activitatea mașinilor în weekend. Iar soluția WebEye a fost implementată inclusiv pe turisme.

Implementarea a adus și un moment de resetare. Compania a considerat că șoferii trebuie să fie informați că stilul de condus este analizat și kilometrii sunt reali.

„Ștergem trecutul cu buretele și o luăm de la zero. Înainte de a penaliza un om, acesta trebuie să fie informat, să conștientizeze că trecutul rămâne trecut și, de acum înainte, orice virgulă este analizată”, a declarat Andrei Gheorghe.

Oportunitățile…

FAN Courier are 12 puncte de lucru în București, având fiecare alocat o anumită flotă. Între aceste puncte, transportul este realizat cu camioane, iar flota de autoutilitare are, astfel, trasee mai scurte.

„O bună monitorizare ne dă posibilitatea să organizăm și mai bine activitatea, urmărind și noile realități ale traficului urban. Mai ales că Bucureștiul devine tot mai aglomerat. Informațiile precise te ajută în luarea deciziilor. Deja se văd beneficiile noilor raportări, prin realocarea mai judicioasă a resurselor”, a declarat Andrei Gheorghe.

Îmbunătățiri au apărut inclusiv pentru programul cu mentenanța parcului. La ora actuală, mașinile sunt programate în service atunci când trebuie. Înainte, se întâmpla ca aceste programări să fie realizate cu întârziere, autovehiculul fiind deja pe traseu atunci când raportul privind kilometrii la bord ajungea la management.

Însă, poate cel mai important beneficiu al noii soluții telematice este posibilitatea de evaluare corectă a fiecărui angajat în parte.

„Este foarte important pentru o companie să fie corectă, pentru că, astfel, îți păstrezi personalul și menții costurile sub control. Dacă ești corect față de om și acesta este corect față de companie. Noile rapoarte ne ajută să vedem nu numai rezultatele fiecăruia, dar putem urmări și tendințele. Și se întâmplă să nu penalizăm angajați, chiar dacă au greșit, atunci când observăm că au tendința de a se corecta. Oamenii vor să fie evaluați corect”, a completat Andrei Gheorghe.

Iată un exemplu elocvent, care a apărut la scurtă vreme după implementarea noii soluții: a fost identificată cauza pentru care un angajat făcea mulți kilometri și nu reușea să se încadreze în consum. Noua soluție telematică a scos în evidență faptul că acesta era prea încărcat și distanțele erau prea mari între livrări, iar respectivul angajat nu era niciodată bonusat.

„I-am redus traseul și încărcările, imediat s-a încadrat în ținte și am reușit să fidelizăm un om care era, pe bună dreptate, nemulțumit”, a arătat Andrei Gheorghe.

ETA – următoarea etapă

Implementare ETA (timp estimat pentru ajungerea la destinație) a fost o cerere eliminatorie la desemnarea partenerului pentru soluția telematică.

„Ne luptăm cu livrările și cu timpii. Trebuie să facem în așa fel încât să diminuăm timpul de la ridicare și până la livrare, iar pentru asta avem nevoie de informații. Traseele pe care le realizăm între agenții dorim să devină foarte transparente – online pentru toate agențiile. Atât agenția, cât și clientul trebuie să poată ști unde se află coletul în fiecare minut. De asemenea, trebuie să știm dacă autovehiculul este în timp, sau înregistrează întârzieri”, a arătat Andrei Gheorghe.

Inițial, ETA va funcționa pentru camioane și apoi se va trece la autoutilitare.

Practic, fiecare curier va avea o tabletă, iar dimineața, când încarcă coletele, sistemul IT îi trasează traseul și, astfel, vor fi cunoscute cu precizie toate punctele intermediare. În acest fel, ETA va putea fi calculat cu precizie.

Până la finalul anului, implementarea se va finaliza.

Însă acesta este doar începutul…

FAN Courier a conturat un proiect de dezvoltare pentru următorii 15 ani, care include autovehicule cu sisteme de propulsie alternative (electrice, hibrid și CNG) și transportul mare pe containere. WebEye va furniza soluția pentru evaluarea stilului de conducere pe noile tipuri de mașini, iar, în cazul containerelor, va trebui să monteze niște echipamente cu încărcare solară.

Andrei Gheorghe, director transporturi FAN Courier: „Conform calculelor noastre, implementarea soluției WebEye asigură o reducere a costurilor pentru FAN Courier cu aproximativ 120.000 de euro pe lună. Iar acești bani îi investim în oameni, în training-uri, în IT, în mașini, în infrastructură…”

„Cel mai mult am apreciat WebEye atunci când a fost vorba despre training. La instruire, le-am dat nota 10. Nu este ușor să îi faci pe oameni să înțeleagă un nou sistem, unde și cum trebuie să facă schimbări pentru a obține rezultate mai bune. Iar interfața WebEye este foarte prietenoasă și colegii au apreciat acest lucru.”

„Persoana care beneficiază de serviciile noastre trebuie să știe în permanență unde se află coletul, de când îl predă și până la destinatar. Până nu ajungem aici, nu putem spune că suntem eficienți.”

Daniel Costin, director adjunct de vânzări WebEye: „Pentru flota FAN Courier de autoutilitare, un specialist din Ungaria a configurat un soft nou pentru a putea urmări parametrii de exploatare pe fiecare mașină în parte. Discutăm de un raport personalizat pentru activitatea de curierat privind optimizarea stilului de condus. Este foarte important faptul că putem explica conducătorilor auto modul în care își pot îmbunătăți performanțele (stilul de condus). Iar «driving style» la dubiță este complet diferit față de cel pentru camion.”

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

1 COMENTARIU

  1. Tu crezi ca dacă conduci regulamentar te încadrezi în timp? Sau dacă nu tragi de mașina aia ca să livrezi ceea ce ai la timp? Normal pe voi de la birou nu va interesează dar de săraci curieri care numai ei știu cât au de mers într-o zi. Vreți consum de 4.5 %? Și sa va și livreze toate coletele la timp? Dacă conduc regulamentar niciodată!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.