Fenechiu schimbă calendarul privatizării CFR Marfă

Termenele licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă au fost decalate cu circa 2 săptămâni, potrivit unui anunţ postat sâmbătă pe site-ul Ministerului Transporturilor şi semnat de ministrul Relu FenechiuNu sunt precizate motivele decalării termenelor, dar ministrul anunţa de curând că „27 de companii importante s-au interesat de privatizarea CFR Marfă şi 8 companii importante şi-au anunţat intenţia clară de a participa la licitaţie”.

Astfel:

  • documentele de precalificare se pot depune până în 8 mai, ora 16.00, faţă de 22 aprilie
  • deschiderea documentelor va avea loc 9 mai, ora 11.00, în loc de 23 aprilie
  • lista scurtă cu potenţialii investitori şi cea cu respinşii vor fi publicate în 15 mai, ora 12.00, faţă de 29 aprilie
  • termenul pentru depunerea ofertelor celor înscrişi pe lista scurtăa fost decalat de la 8 mai la 27 mai, ora 10.00 la sediul Ministerului Transporturilor, iar din 28 mai comisia de privatizare va purta negocieri cu fiecare ofertant în parte.
  • pentru participarea la licitaţia cu ofertă în plic, documentele trebuie depuse de potenţialii cumpărători până cel târziu la 19 iunie, ora 12.00, iar în data de 20 iunie, ora 11.00, la sediul ministerului, Comisia de privatizare va deschide plicurile depuse de ofertanţii prezenţi şi va stabili câştigătorul licitaţiei.

Preţul de pornire a licitaţiei pentru 51% din acţiunile CFR Marfă este de aproape 798,05 milioane lei (180 milioane euro), iar datoriile de 1,5 miliarde lei, pe care compania le are în prezent către stat, vor fi transformate în acţiuni.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.