FM LOGISTIC – ZIUA CLIENTILOR Co-packing… bine impachetat

Cea de-a 8-a editie a FM Logistic Customer Day a avut loc la Ambasada Frantei in Romania, eveniment in cadrul caruia invitatii au primit o noua provocare: descoperirea Universului Francez intr-o atmosfera placuta. Totul bine impachetat in informatie de calitate privind misiunea companiei.

Astfel, cu ocazia traditionalului eveniment anual dedicat clientilor, Catalin Olteanu, director general FM Logistic Romania, a transmis partenerilor de afaceri ca intregul grup este pregatit pentru p15rovocarile viitorului. Un exemplu in acest sens este oferit chiar de tara noastra, unde platforma de la Petresti se extinde cu inca 10.000 mp, iar activitatea de co-packing, care a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa la nivel de grup in ultimii ani, vine tare din urma si in Romania.

Drumul spre excelenta

Lumea se schimba, chiar in acest moment, sub ochii nostri. Vedem ca s-au schimbat centrele de consum si productie. Vedem ca planeta este atenta la dezvoltarea sustenabila. Apar reguli noi, standarde noi de siguranta. Se schimba nevoile si obiceiurile de consum. De la o zi la alta, informatia devine din ce in ce mai rapida. Cine si-ar fi putut imagina, de exemplu, acum 5 ani, ca Romania e in top 5 la viteza de internet? Trebuie sa avem un supply chain cat mai verde si prietenos cu planeta. Pentru aceasta ne indreptam spre o noua era de supply chain management. Iar misiunea FM este sa devenim calea spre excelenta intre clientii nostri si clientii clientilor nostri”, a spus Catalin Olteanu. Iar daca in grupul FM se face o activitate care nu a ajuns inca in Romania, oricand aceasta poate fi preluata si la noi daca exista cerere in acest sens.

Cu 5 minute mai rapizi

Intrebarile permanente, programul vanatoare de pierderi, inovatia sunt doar cateva dintre masurile de imbunatatire continua a activitatii companiei. Reamintim, conducerea FM Logistic a regandit in 2012 strategia grupului, definind „Ambitia 2022“, de a ajunge de la o firma de aproape un miliard de euro in 2012, la doua miliarde in 2022. „Ne punem permanent intrebari: cu ce anume am putea sa fim mai rapizi decat ieri? Dar nu este suficient sa fim mai rapizi decat competitorii nostri, ci trebuie sa fim si mai rapizi decat noi”, a spus directorul general FM Logistic Romania.

Co-packing-ul, subiectul zilei

Transportul a reprezentat directia pe care FM Logistic si-a inceput activitatea in Franta si continua sa ramana in Romania „liderul“ cifrei de afaceri. Depozitarea si-a adjudecat in timp intaietatea la nivel de grup, iar co-packing-ul a cunoscut o dezvoltare importanta: de la 3-4% in urma cu cativa ani la 11% in prezent. „Astazi, am ajuns sa vorbim despre co-packing – care este o componenta importanta, dar vazuta ca o Cenusareasa in cadrul activitatii de logistica”, a spus Catalin Olteanu. Cele mai importante zone pentru partea de co-packing sunt in Europa, unde exista o mare cerere din partea clientilor, care au aceasta nevoie in a-si expune marfa catre clientii finali. In acest moment, cel mai mare site de activitate de co-packing al grupului se afla in Slovacia, langa Bratislava. Iar daca se face o raportare la populatia tarilor in care Grupul FM este prezent, se opereaza cel putin 1 pachet pentru fiecare locuitor. Spre deosebire de corporatie, in Romania, cifrele sunt putin diferite, co-packingul reprezentand doar 3% din activitate, dar numai pentru moment…

Masinile devin mai ieftine ca oamenii

Serviciile de impachetare secundara (co-packing), la care se adauga cele de manufacturare – co-manufacturing (spre exemplu: asamblare modemuri, stilouri etc) incep sa capteze atentia clientilor din Romania. Iar masinile se pare ca devin mai ieftine decat oamenii. „Unul dintre argumentele principale il reprezinta productivitatea. Si noi ne adaptam: am investit in masini cu care putem sa facem mai repede, mai bine ceea ce faceam pana acum cu oameni. Speram ca masina sa ne ajute sa lucram repede si fara greseala, sa ne pastram in fata clientilor nostri acel nivel de indicatori de performanta cu care i-am obisnuit”, a spus directorul general FM Logistic Romania.

In cadrul corporatiei, sunt utilizate in prezent tehnologii complexe:

– Shrink-wrapping (solutie folosita in special pe zona cash&carry – ambalare orizontala cu folie termocontractabila, a mai multor unitati intr-un pachet)

– Over-wrapping (solutie pentru produse mari, precum recipiente de detergent sau binecunoscutele six-pack, pachete de 6 cutii sau sticle de bere/suc)

– Sleeving (solutie de ambalare „mai eleganta” – folia poate sa aiba mai multe culori, poate fi etichetata personalizat etc)

– X-folding (solutie de ambalare pentru pachete elegante, tip cadou)

– Flow-packing (solutie pentru ambalarea in tipla de plastic, colorata, etichetata, in functie de solicitarea departamentului de marketing).

– Shelf-ready trays filling (ambalare in cutii pe zona de promotii, cadouri – acestea se regasesc adesea langa casa de marcat).

O parte din aceste masini se utilizeaza deja si in tara noastra. O alta solutie de ambalare la nivel de grup o reprezinta insula de prezentare. In Franta, de exemplu, a fost inventat un tip de insula de dimensiunea unui palet, care ajuta si la transport.

Nu facem inca acest lucru in Romania, dar am putea sa pregatim aceste insule la cerere. In ceea ce priveste partea de etichetare, Romania este inca o tara in care oamenii sunt mai ieftini decat masinile, dar nu pentru foarte mult timp. Nu exista nimic pe lumea asta care sa poata fi impachetat, despachetat, reimpachetat si pe care noi sa nu il putem face. Este o chestiune doar de timp si, evident, de bani”, a spus Catalin Olteanu.

FM Logistic in lume

De la o cifra de afaceri de 526 milioane euro in 2009 la 1.043 milioane euro in 2014.

18.700 angajati in 12 tari:

– Europa de Vest: 5.400 angajati, 40 centre, 266 milioane euro cifra de afaceri

– Europa de Est: 4.700 angajati, 21 centre, 266 milioane euro cifra de afaceri

– Rusia si China: 7.300 angajati, 20 centre, 297 milioane euro cifra de afaceri

– Brazilia: 1.300 angajati, 4 centre, 50 milioane euro cifra de afaceri

Industrii deservite: 30% agroalimentatie, 26% distributie, 24% industrie & electronica, 10% ingrijire, 6% cosmetica & frumusete, 4% sanatate

Activitati:

– 55% depozitare

– 34% transport

– 11% co-packing si co-manufacturing

Co-packing:

30 centre in Europa

Pachete: 1,341 miliarde/an, 25,7 milioane/saptamana, 3,674 milioane/zi, 43 pachete/secunda

Bunuri finite: 333 milioane/an, 11/secunda

1 pachet pentru fiecare locuitor al tarilor in care activeaza FM Logistic

FM Logistic Romania

2003 – debutul activitatii

450 angajati

5 centre

55.000 mp

Activitati:

– 59% transport si supply chain management

– 38% depozitare

– 3% co-packing si co-manufacturing

Industrii deservite: 34% retail, 27% alimentatie, 18% alte sectoare, 13% cosmetica si frumusete, 4% HPC

Depozitare: 3 platforme, 2 huburi cross-docking, 87.500 locatii paleti, certificari pentru 3 standarde majore

Transport: 5 birouri, 80.000 destinatii, 90.000 shipping/an, 1,8 milioane unitati transportate, TMS Chainware

Co-packing: 24 milioane unitati, 10 linii productie

Chiajna (Bucuresti): 4,7 milioane unitati – etichetare, 1,5 milioane unitati – pachete promotionale, tehnologie: shrink wrapping machine (proiect: implementarea unei masini automate de etichetare)

Dudestii Noi (Timisoara): peste 1,85 milioane unitati – etichetare, peste 7,7 milioane unitati – pachete promotionale, tehnologii: sleeving, boundling (proiect: flow-pack machine pentru a creste de patru ori productivitatea in comparatie cu horizontal shrink equipment)

Petresti: peste 4,7 milioane unitati – etichetare, peste 1,5 milioane unitati – pachete promotionale, tehnologii: shrink wrapping machine (in viitor si sleeving)

Cristina TOBESCU

cristina.tobescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.