Ford Craiova scapă de 500 de angajați

Aproape 500 de angajați din totalul de 3.200 părăsesc uzina Ford Craiova în baza programului de încetare voluntară a relaţiilor de muncă anunțat de administrație în noiembrie anul trecut și care viza 680 de salariaţi.

Constructorul auto a decis, în paralel, să aibă un orar de lucru redus, pentru a evita concedierea a celorlalți 170 de salariați care au scăpat de val.

Cei care au acceptat să plece vor primi între 16 şi 24 de salarii compensatorii. Ford a anunţat aceste măsuri în urma cererii tot mai scăzute de Bmax.

“Peste 490 de angajaţi ai uzinei Ford Craiova au aplicat pentru programul de încetare voluntară a relaţiilor de muncă, iar cererile acestora au fost acceptate de către conducerea companiei. Pentru a atinge ţinta de reducere de personal pentru 680 de posturi, Ford România a demarat încă de anul trecut un proces de consultări cu sindicatele. Ca urmare, confirmăm că Ford România şi sindicatele au ajuns la o înţelegere cu privire la implementarea unui program de lucru redus la fabrica din Craiova, ceea ce permite companiei să evite concedierea a aproximativ 170 de persoane”, a declarat Ana-Maria Timiş, purtătorul de cuvânt al constructorului auto.

Măsura a avut ca scop asigurarea competitivităţii uzinei din Craiova şi pentru controlul asupra costurilor operaţionale.

Programul redus de muncă va putea fi pus în practică după înregistrarea oficială a acestuia. Pe parcursul programului redus, angajaţii vor fi remuneraţi conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă şi ale legislaţiei în vigoare.

“Prin aceste măsuri se urmăreşte folosirea optimă a forţei de muncă din fabrica de la Craiova şi îndeplinirea condiţiilor actuale de producţie şi cele preconizate, în timp ce Ford continuă să caute oportunităţi pentru producerea unui al doilea autovehicul la Craiova. Începând cu anul 2008 când a fost preluată uzina, Ford a transformat Craiova într-una dintre cele mai moderne facilităţi de producţie din Europa, investind peste 1 miliard de euro în tehnologii avansate ce permit fabricii să construiască modele inovatoare precum Ford B-MAX şi motorul de 1.0 litri EcoBoost”, precizează Timiş.

Conducerea uzinei a apelat încă de la jumătatea lui 2013 la şomajul tehnic, ce a afectat cam 10 zile pe lună compania, deoarece oamenilor trimişi acasă li s-a dat 80% din salariu.

În 2014, salariaţii au fost trimişi în şomaj tehnic aproape o lună întreagă, între 18 iulie-25 august, și încă 10 zile în septembrie.

De anul acesta, tactica se schimbă: plecări voluntare și program redus de lucru. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.