FORT: Deszăpezirea, o păcăleală cu repetiţie

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) cere Guvernului să verifice urgent situaţia pregătirilor efectuate drumari pentru intervenţiile specifice perioadei de iarnă, întrucât nu sunt asigurate în prezent nici măcar 5% din stocurile de material antiderapant necesare deszăpezirii, în timp ce normativul prevede ca în depozite să se afle deja, la această dată, 50% din cantităţile totale distribuite pentru fiecare direcţie regională în parte.

Din constatările Federaţiei, situaţia este asemănătoare şi în privinţa utilajelor care, probabil ca şi în anii trecuţi, vor fi aduse în zona de intervenţie abia la 12 ore după căderea primei zăpezi.

„În acelaşi timp, constatăm că, spre deosebire de anul trecut, nici parazăpezile menite să ţină departe zăpada de asfalt nu sunt montate în zonele cu potenţial ridicat de formare a nămeţilor. Cu siguranţă că, aşa cum ne-am obişnuit, indolenţa şi incompetenţa îi vor pune în dificultate pe puţinii tansportatori care se mai încumetă să desfăşoare activităţi în această ţară”, atrag atenţia reprezentanţii FORT.

Licitaţii neterminate

Amintim că în şedinţa de miercuri a Guvernului, premierul Victor Ponta l-a avertizat pe ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, să verifice situaţia utilajelor de deszăpezire, însă nu l-a întrebat de ce nu s-au încheiat nici până la această dată licitaţiile.

CNADNR pune la bătaie anul acesta 363 milioane de lei pentru serviciile de deszăpezire şi de întreţinere a drumurilor, iar ofertele la licitaţie au fost deschise în septembrie.

În 26 octombrie, Silaghi îl asigura pe premier că a reuşit să negocieze cu firmele preţuri cu 30% mai mici şi că porţiunea din A2 Lehliu-Constanţa, pentu care nimeni nu a depus vreo ofertă, va fi deszăpezită de CNADNR. De atunci au trecut aproape 3 săptămâni şi s-a aşternut tăcerea.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.