Gazele se scumpesc de la 1 iulie

Preţul gazelor naturale se majorează cu 8% pentru consumatorii casnici şi cu 3% pentru cei noncasnici, de la 1 iulie. Decizia a fost aprobată în şedinţa de vineri de Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, fiind prevăzută în Ordinul nr. 46/2013 privind aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, informează ANRE.

Autoritatea susţine că, din cauza evoluţiilor favorabile ale preţului de import şi a necesarului de import pentru acoperirea consumului, creşterea preţului final pentru consumatorii noncasnici este mai mică decât cea prevăzută în calendarul de eliminare treptată a preţurilor reglementate, de 5%.

Astfel, în acest an, gazele naturale s-au scumpit la 1 februarie numai pentru clienţii noncasnici, cu 5%, conform calendarului aprobat de Guvern. Următoarea creştere de preţ este prevăzută pentru 1 octombrie, în cazul clienţilor casnici majorarea fiind de 2%, iar în cel al consumatorilor noncasnici, de 3%.

În concluzie, pentru anul 2013, creşterea preţurilor finale reglementate realizată/estimată de ANRE este de aproximativ 10% pentru clienţii casnici şi de circa 11% pentru clienţii noncasnici, faţă de 18% prevăzută în calendar.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.