GEFCO, devenit recent şi Operator Economic Autorizat, inaugurează un nou centru logistic în Arad

GEFCO România operează, începând cu 15 septembrie, o nouă platformă logistică cu o suprafaţă de 2000 mp în Vestul României. Noul depozit este situat în Arad, în Parcul Industrial Cefin şi beneficiază de certificarea de calitate ISO 9001. Depozitul face parte dintr-un parc logistic de clasa A, are 4 rampe de încărcare/descărcare, panouri de izolare termică, sisteme de control al temperaturii şi umidităţii, sisteme de monitorizare video şi de detectare a incendiilor, informează un comunicat remis redacţiei de GEFCO România.

“Deschiderea noului centru logistic de la Arad face parte din strategia de dezvoltare a operaţiunilor logistice în vestul ţării. Este o locaţie importantă pentru GEFCO, având în vedere numărul de clienţi industriali ai GEFCO care au operaţiuni în Vest. În plus, este nodul de legătură cu Europa de Vest. În alegerea locaţiei, am căutat să fie un centru logistic care poate răspunde la cele mai înalte cerinţe de calitate ale clienţilor noştri. În perioada imediat următoare, avem în plan extinderea suprafeţei, mai ales că urmează să demarăm 2 noi proiecte logistice de amploare în Arad“, declară Christophe de Korver, Managing Director GEFCO România.

Depozitul se află în zona industrială de sud a Aradului, fiind strategic poziţionat lângă autostrada A1 pe Coridorul IV Pan-European (care se întinde din Germania până în Turcia), dar este, totodată, la o distanţă mică faţă de centrul oraşului.

Locaţia permite, astfel, accesul facil al camioanelor. Agenţia operaţională de transport rutier a fost relocată în aceeaşi locaţie, pentru o mai bună coordonare a operaţiunilor logistice şi de transport rutier. Agenţia GEFCO Arad asigură distribuţia mărfurilor pentru jumătatea vestică a ţării, având linii directe zilnice atât în ţară cât şi în străinătate cu agenţiile GEFCO din Joiţa-Bucureşti, Budapesta, Trnava sau Bruchsal.

Noul centru GEFCO oferă servicii de depozitare, oferind atât o zonă de bulk, cât şi o zonă de rafturi, utilaje şi echipamente performante, dar şi servicii logistice cu valoare adăugată: managementul stocurilor, pregătirea personalizată a comenzilor, sistem WMS (warehouse management system) dezvoltat in-house, asigurarea bunurilor depozitate şi monitorizarea indicatorilor de performanţă adaptaţi nevoilor fiecărei industrii. Printre clienţii care vor fi deserviţi de acest depozit se numără producători industriali, furnizori pentru industria auto, companii din industria electronică şi retail.

Urmărind optimizarea continuă a serviciilor oferite, GEFCO România a obţinut certificarea de Operator Economic Autorizat (AEO), categoria completă: AEOF – simplificări vamale/securitate şi siguranţă. Acest statut întăreşte poziţia GEFCO ca partener de încredere în relaţia cu clienţii, furnizorii şi autorităţile vamale. Certificarea AEO este acordată companiilor care demonstrează conformitatea operaţiunilor vamale, un sistem contabil adecvat, solvabilitatea financiară a companiei, cât şi standarde înalte de siguranţă şi securitate.

Printre principalele beneficii ale certificării GEFCO ca AEOF se numără:

  • Asigurarea unui lanţ logistic securizat pe toată lungimea sa
  • Alinierea la standardele marilor clienţi industriali care deţin statutul de AEO
  • Predictibilitatea duratei operaţiunilor de vămuire: la domiciliu, simplificarea tranzitului
  • Costuri reduse asociate cu operaţiunile de vămuire
  • Reducerea garanţiilor comerciale cerute

La nivelul Grupului GEFCO, 10 alte subsidiare deţin deja statutul de AEO: Cehia, Franţa, Slovacia, Spania, Marea Britanie, Polonia, Germania, Slovenia, Portugalia şi Ungaria.

Subsidiara GEFCO România a fost înfiinţată în anul 2005, numărând, în prezent, 7 locaţii la nivel naţional: sediul central în Bucureşti, două centre logistice în Bucureşti-Joiţa şi Arad, trei platforme de transport rutier şi trei platforme destinate logisticii pentru vehicule finite. GEFCO România a încheiat anul 2012 cu 104 angajaţi şi o cifră de afaceri de 42.3 M EUR.

Grupul GEFCO (www.gefco.net)

GEFCO stabileşte noi standarde în logistica pentru industrie. Prin intermediul celor cinci zone cheie de experienţă – Overland, Overseas, Depozitare şi Ambalaje Reutilizabile, Logistică pentru Vehicule Finalizate, şi Reprezentare Vamală şi Fiscală – GEFCO oferă soluţii globale, inovative, pentru întreaga gamă de logistică locală şi internaţională, pentru o serie completă de solicitări la nivel industrial.

Prezent în aproximativ 150 de ţări, GEFCO se clasează între primele zece grupuri logistice din Europa, cu o cifră de afaceri de 3,6 miliarde de Euro în 2012 şi 11.200 de angajaţi. Cu peste 300 de locaţii pe tot mapamondul, GEFCO îşi desfăşoară activităţile în Asia Centrală, Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu, Asia de Est şi America de Sud. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.