GEFCO optimizează eficienţa ofertei sale Overland cu ajutorul dispozitivului de urmărire CADIS de la Kratzer Automation

Lider în domeniul logisticii auto şi reper în logistica industrială, Grupul GEFCO investeşte în cele mai noi tehnologii ale informaţiei pentru a îmbunătăţi în permanenţă calitatea serviciilor pe care le oferă clienţilor săi, informează un comunicat remis redacţiei. Implementarea noului dispozitiv CADIS, comercializat de Kratzer Automation şi dezvoltat în colaborare cu Cereza Management & IT, face parte dintr-un proiect reprezentativ pentru implementarea platformelor colaborative, care vor optimiza eficienţa schimburilor dintre clienţi şi transportatori.

Serviciile de logistică implementate de GEFCO au la bază adaptabilitatea, nivelul ridicat de performanţă şi încrederea. Pentru a se asigura că aceste calităţi nu sunt niciodată compromise, Grupul a apelat la KRATZER Automation, o companie inovatoare din domeniul IT, specializată în aplicaţii industriale, care va asigura o soluţie IT pentru managementul transporturilor adaptată special necesităţilor companiei.

Dispozitiv de înaltă performanţă care acoperă fiecare etapă a procesului logistic

Dispozitivul CADIS analizează, planifică şi documentează toate operaţiunile implicate în serviciile Overland prin scanarea acestora cu un aparat PDA (Personal Digital Assistant). Este unica soluţie disponibilă care permite acoperirea, în mod eficient şi coerent, a tuturor etapelor fizice ale unui transport, de la recepţia bunurilor până la descărcarea şi încărcarea acestora în platformă în drumul spre destinaţia finală.

Bruno Rivoallan, Director Servicii Overland în cadrul Grupului GEFCO, este mulţumit de introducerea cu succes a sistemului CADIS în agenţiile GEFCO: „Acest dispozitiv arată importanţa capacităţii de a accesa informaţii pe fiecare nivel al lanţului de aprovizionare, de la unităţile de producţie până la punctele de vânzare. În special în domeniul aeronauticii şi cel auto, bunurile transportate sunt de foarte mare valoare, iar trasabilitatea acestora capătă o importanţă deosebită. Dispozitivul CADIS constituie un avantaj competiţional valoros în câştigarea de noi clienţi”.

Tehnologie de ultimă generaţie pentru eficienţă operaţională optimă

Sistemul CADIS, dezvoltat în mod special pentru acest domeniu, include instrucţiunile de livrare şi gestionează graficele, planificând distribuţia optimă a transporturilor. Verificările periodice asigură prevenirea erorilor şi indicarea în timp real a etapelor unui transport. În acest fel, clienţii GEFCO beneficiază de siguranţă operaţională crescută şi de o urmărire completă a transporturilor. Dispozitivul poate, de asemenea, să fotografieze starea bunurilor, funcţie foarte utilă în cazul unei revendicări, iar clientul semnează direct pe ecran.

Această confirmare electronică a primirii face ca raportul scris asociat verificărilor efectuate la finalul unui transport să fie redundat din moment ce instrumentul încarcă instantaneu datele în sistemul global de informaţii. Pe lângă consumul redus de hârtie, timpul economisit vine în beneficiul clientului, garantând creşterea eficienţei şi a productivităţii.

În mai puţin de un an, GEFCO a implementat acest software în 13 ţări europene, în peste o sută de agenţii: Belgia, Republica Cehoslovacia, Franţa, Germania, Italia, Polonia, România, Slovenia, Spania, Elveţia şi Regatul Unit. În prezent, aproximativ 2.000 de şoferi/transportatori GEFCO deţin un PDA pentru a scana coletele în platformă atunci când sunt livrate către/primite de la client.

În ultima parte a anului 2013, GEFCO intenţionează să extindă funcţiile instrumentului pentru a acoperi managementul ambalajelor şi pregătirea turelor. O altă etapă importantă va fi implementată în 2014 odată cu folosirea sistemului în punctele de sosire din platforme. În acest fel, va fi posibilă înregistrarea directă a bunurilor la plecarea şi sosirea camioanelor.

Calitate garantată, prin proceduri standardizate la nivel global

Analizând fluxurile, urmărind transporturile, măsurând indicatorii de performanţă: GEFCO a dezvoltat sisteme de informaţii bine puse la punct care verifică şi îmbunătăţesc în permanenţă calitatea serviciilor sale de logistică. Aceste interfeţe IT asigură urmărirea şi siguranţa bunurilor pe parcursul întregului proces logistic.

Luc Nadal, Preşedintele Grupului GEFCO: „Pentru o companie de anvergură internaţională precum GEFCO, este esenţială respectarea la nivel global, în mod riguros şi standardizat, a procedurilor referitoare la calitate.

Acestea asigură satisfacţia clienţilor internaţionali, pentru că întâlnesc acelaşi nivel de transparenţă în fiecare ţară în care ne aflăm. Sistemele inovatoare de management al informaţiilor sunt dovada suplimentară a dorinţei noastre de a furniza servicii complete şi ireproşabile şi a faptului că investim în permanenţă în cercetarea şi dezvoltarea celor mai noi dispozitive tehnologice. Sistemul CADIS dezvoltat de Kratzer este exemplul perfect în acest sens.”

Soluţia CADIS completează şi susţine instrumentele de monitorizare deja existente, crescând astfel performanţele operaţionale ale Grupului şi contribuind la obiectivul acestuia de dezvoltare permanentă.

Pentru Jacques Trépant, Director KRATZER Automation France, „Dispozitivul pe care l-am dezvoltat pentru GEFCO şi introducerea cu succes a acestuia atestă eficacitatea acestor sisteme în domeniul logisticii. Graţie proiectului GEFCO, KRATZER Automation beneficiază de o mai bună vizibilitate pe piaţa transporturilor din Europa. În plus, GEFCO foloseşte o mare parte dintre funcţiile software-ului şi ne impulsionează să îmbunătăţim şi mai mult funcţionalitatea produsului nostru.”

Despre Kratzer Automation AG: Kratzer Automation AG a fost fondată în 1980 în Munchen (Germania). În prezent se află în mai multe ţări europene, precum şi în Statele Unite şi Asia, compania având 250 de angajaţi, dintre care 80% sunt ingineri şi tehnicieni. A cunoscut o creştere constantă a cifrei de afaceri la peste 40 milioane € în 2011. Kratzer Automation AG este certificată ISO 9001, fiind furnizor de soluţii pentru Siemens, Microsoft, National Instrument şi Matlab, SAP, precum şi membră a mai multor organizaţii, precum OPC, ASAM, VDI/VDE, FED etc.

Despre Kratzer Automation SARL: Kratzer Automation SARL există în Franţa din 2005. Pe o piaţă franceză „cu potenţial considerabil”, activităţile Kratzer Automation S.A.R.L. sunt concentrate în două domenii, cel al sistemelor de testare şi controlului procedurilor de testare şi cel al organizării şi optimizării muncii în serviciile de transport, logistică şi mobile.

Grupul GEFCO (www.gefco.net)

GEFCO stabileşte noi standarde în logistica pentru industrie. Prin intermediul celor cinci zone cheie de experienţă – Overland, Overseas, Depozitare şi Ambalaje Reutilizabile, Logistică pentru Vehicule Finalizate, şi Reprezentare Vamală şi Fiscală – GEFCO oferă soluţii globale, inovative, pentru întreaga gamă de logistică locală şi internaţională, pentru o serie completă de solicitări la nivel industrial.

Prezent în aproximativ 150 de ţări, GEFCO se clasează între primele zece grupuri logistice din Europa, cu o cifră de afaceri de 3,6 miliarde de Euro în 2012 şi 11.200 de angajaţi. Cu peste 300 de locaţii pe tot mapamondul, GEFCO îşi desfăşoară activităţile în Asia Centrală, Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu, Asia de Est şi America de Sud.

Din 20 decembrie 2012, Russian Railways este acţionarul principal al Grupului GEFCO. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.