Guvernul a abilitat DGA să efectueze şi activităţi de cercetare penală

Lucrătorii specializaţi ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) vor efectua, în afara activităţilor de prevenire şi de depistare a infracţiunilor de corupţie, şi acte de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000. Decizia a fost luată miercuri, de Guvern, prin Ordonanţa de Urgenţă privind stabilirea unor măsuri pentru eficientizarea activității de prevenire și combatere a corupției. Actul normativ a fost elaborat deoarece structurile de parchet teritoriale nu dispun de poliție judiciară proprie specializată pe combaterea faptelor de corupție, precizează Executivul. De asemenea, infracţiunile de corupţie şi cele asimilate acestora, săvârşite de persoane din mediul privat, vor fi de competenţa aceloraşi structuri de parchet.

Precizăm că DGA nu trebuie confundată cu Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), care este o cu totul altă structură, aflată în cadrul Ministerului Public.

Direcţia Generală Anticorupţie a fost înfiinţată în baza Legii nr. 161/2005 şi este structura specializată a Ministerului Afacerilor Interne ce se ocupă de prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul funcţionarilor ministerului.

Crearea acestei Direcţii a fost susţinută de Uniunea Europeană, prin acordarea de asistenţă din partea unor specialişti din Marea Britanie şi Spania.

DGA a stabilit relaţii de cooperare cu ma multe instituţii publice şi organisme private care au misiunea de a preveni şi combate corupţia în societatea românească.

DGA s-a remarcat la descinderile spectaculoase  din vămi, în 2011, când 166 de poliţişti de frontieră şi vameşi au fost ridicaţi de la serviciu şi aduşi la audieri la Bucureşti, aproape toţi fiind arestaţi preventiv şi ulterior trimişi în judecată.

Activităţile de supraveghere operativă şi de strângere a probelor au început în acest caz la mijlocul anului 2010, iar în luna februarie 2011, ca urmare a probatoriului obţinut şi a analizelor asupra cazuisticii instrumentate, s-a hotărât declanşarea succesiva a 3 acţiuni în punctele de trecere a frontierei, astfel:

1. La data de 3 februarie 2011 a avut loc operaţiunea de la PTF Siret, jud. Suceava, când ofiţerii de poliţie judiciară ai DGA au efectuat 62 percheziţii şi au pus în aplicare tot atâtea mandate de aducere. Au fost pusee sub învinuire 62 persoane, dintre care 57 lucrători de poliţie la PTF Siret şi 4 lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Siret.

2. În zilele de 8-9 februarie 2011 au avut loc descinderile în punctele de trecere a frontierei Naidăş, Moraviţa, Foeni şi Deta, unde ofiţerii DGA au efectuat 102 de percheziţii şi au pus in aplicare 85 de mandate de aducere. Au fost puse sub invinuire 151 de persoane, dintre care 93 poliţişti de frontieră, 38 de lucrători vamali şi 17 suspecţi de implicare în trafic cu ţigări.

3. La data de 21 februarie 2011, la PTF Albiţa, ofiţerii DGA au pus in aplicare 53 de autorizaţii de percheziţie şi mandate de aducere pentru 5 ofiţeri (seful PTF Albiţa, fostul şef al IJPF Vaslui şi 3 şefi de tură), precum şi 48 de agenţi de poliţie de frontieră.

Informaţii detaliate despre întreaga operaţiune, AICI.

Totodată, este remarcabilă acţiunea de la Serviciul Permise Auto Bucureşti din 12 ianuarie 2011, când lucrătorii DGA, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au destructurat o grupare infracţională prin intermediul căreia se obţineau fraudulos permise de conducere.

Cercetările s-au derulat din iunie 2010, când ofiţerii DGA au obţinut informaţii privind implicarea în fapte de corupţie a unor lucrători ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise  de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Bucureşti – Serviciul Examinări. Aceştia, cu complicitatea instructorilor angajaţi a 20 de şcoli de conducători auto, primeau sume între 250 şi 400 euro pentru a-i favoriza pe anumiţi candidaţi să obţină permis auto.

Anchetatorii DGA au identificat peste 60 de candidaţi care au obţinut permise auto după ce au fost favorizaţi la susţinerea probei practice, în schimbul unor bani şi bunuri oferite instructorilor. Bunurile erau, ulterior, împărţite de aceştia cu agenţii de poliţie.

La percheziţiile efectuate la domiciliul a doi agenţi de poliţie a fost descoperită suma de aproximativ 30.000 euro. În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de 14 persoane (din care 4 agenţi de poliţie) pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, dare şi luare de mită, iar Tribunalul Bucureşti a emis mandate de arestare pentru 29 de zile pe numele acestora.

Mai amintim că ofiţerii DGA au colaborat cu procurorii DNA la instrumentarea cazului de corupţie în care a fost implicat şeful Biroului Permise Braşov, trimis în judecată în august 2012.

Alt caz soldat cu arestări s-a produs la Serviciul Permise auto Călăraşi, la 1 februarie 2013, iar altul la Vâlcea, unde au fost implicaţi şi angajaţi ai RAR.

Sunt însă sute de cazuri de prindere în flagrant când funcţionari public primesc mită.

Puteţi citi aici:

* Bilanţul activităţii DGA în anul 2011

Bilanţul activităţii DGA în anul 2012.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.