Guvernul francez introduce de la 1 ianuarie obligația transmiterii electronice a atestatelor de detașare a șoferilor

tir-camion-protest-4Guvernul francez introduce, începând cu 01.01.2017, obligația transmiterii electronice a atestatelor de detașare a șoferilor în Franța, informează Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Este vorba despre obligația  completării electronice a atestatelor de detașare ale șoferilor în Franța, prin înregistrarea pe o platformă a Ministerului Muncii din Franța. Conform FNTR, această platformă  nu este funcțională la acest moment decât pentru pre-declarații privind detașarea, care nu sunt aplicabile transporturilor rutiere, precizează UNTRR într-un comunicat transmis redacției.

Deși UNTRR este împotriva măsurilor protecționiste introduse de Guvernul Francez, totuși asociația noastră a realizat demersuri pentru a facilita accesul transportatorilor români la informații clare și relevante privind legea Macron, pentru ca aceștia să poată evita amenzile ridicate, până la clarificarea situației la nivel european.

UNTRR dorește să mulțumească asociației colege din Franța – FNTR pentru cooperare și profesionalism în facilitarea dialogului asociației noastre cu autoritățile franceze. Ne exprimăm însă dezamăgirea față de slaba comunicare a autorităților franceze și considerăm îngrijorătoare lipsa deschiderii acestora pentru oferirea de clarificări privind aplicarea legii Macron în cazul transportatorilor români, care deși depun eforturi pentru a îndeplinii obligațiile împovărătoare impuse de Guvernul francez, pot ajunge să fie penalizați din cauza insuficienței și neclarității informațiilor disponibile.

UNTRR,  cu sprijinul FNTR va continua demersurile privind clarificarea obligațiilor transportatorilor români legate de pre-declararea detașării și completarea certificatului de detașare.

Pentru ultimele informații disponibile privind legea Macron din Franța, consultați platforma  UNTRR dedicată: https://loimacron.eu/ 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.