Începe recensământul traficului rutier

Luni, 20 aprilie, de la ora 8:00 începe recensământul traficului rutier care circulă pe teritoriul României indiferent de țara în care sunt înmatriculate vehiculele, informează CNADNR. Acțiunea are loc în urma recomandării Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite și se va desfășura în toate țările Uniunii Europene.

Înregistrările de trafic se vor desfășura după un calendar prestabilit, timp de zece zile, în diferite perioade ale anului: câte două zile în aprilie și mai, 3 zile în luna august, o zi în octombrie și două zile în noiembrie.

Recensământul se va încheia în data de 14 noiembrie, la ora 20:00.

Iată calendarul:

calendar recensamant trafic 2015 recensamant trafic 2

Efectuarea înregistrării circulației rutiere pe rețeaua de drumuri publice se va realiza printr-o metodă combinată, manual-automat, ce prevede înregistrări automate, cu caracter permanent, folosindu-se contori de trafic rutier, și înregistrări manuale, pe formulare.

Pe întreaga rețea de drumuri publice vor fi înregistrate vehiculele în 3.350 posturi de recenzare, din care 960 pe rețeaua de drumuri naționale și 2.390 pe cea de drumuri județene și comunale.

„Precizăm că înregistrarea circulației pe rețeaua de drumuri naționale va fi realizată de către CNADNR SA,  prin unitățile sale din teritoriu, respectiv Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP). Înregistrarea circulației pe rețeaua de drumuri județene și comunale se va efectua de către autoritățile locale, respectiv Consiliile Județene, cu coordonare tehnică și metodologică din partea CNADNR SA”. Precizează CNADNR, în comunicatul remis redacției.

Colectarea electronică a datelor de trafic recenzate, de pe întreaga rețea de drumuri publice interurbane din România, se face de către CNADNR – CESTRIN, care le va prelucra și organiza statistic, se mai arată în comunicat.

„Menționăm că recenzarea traficului rutier se efectuează periodic, o data la cinci ani și are drept scop  determinarea repartiției și evoluției în timp a traficului de vehicule de marfă și persoane pe rețeua de drumuri publice interurbane din România și stabilirea gradului de solicitare din trafic a acesteia. Astfel, vor fi monitorizate următoarele tipuri de vehicule: biciclete și motociclete, autoturisme, microbuze, autocamionete și autospeciale până la 3,5 tone, autocamioane și derivate cu două, trei și patru axe, autovehicule tip TIR, autobuze, tractoare, autocamioane cu remorcă și vehicule cu tracțiune animală”, precizează CNADNR. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PALSU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.