INS: Cu peste 10% mai multe construcții în S1

Volumul lucrărilor de construcții a crescut în primul semestru (S1) cu 10,3% ca serie brută și cu 10,9% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, comparativ cu perioada similară din 2014, potrivit INS.

În iunie, față de luna corespunzăroare din 2014, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 13% ca serie brută şi cu 13,5% ca serie ajustată.

Față de luna mai 2015, avansul a fost de 21,9% ca serie brută și de 3,5% ca serie ajustată.

La nivel semestrial, ca serie brută, pe elemente de structură au avut loc creșteri astfel:

 cu 14,0% la lucrările de reparații capitale

 cu 11,0% la lucrările de întreținere și reparații curente

 cu 9,3%la lucrările de construcții noi.

Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut astfel:

cu 13,5% la clădirile nerezidențiale

cu 10,1% la construcțiile inginerești

cu 4,9% la clădirile rezidențiale.

Ca serie ajustată, creşterea cu 10,9% a fost distribuită pe elemente de structură astfel:

cu 19,9% la lucrările de reparații capitale

cu 11,0% la lucrările de construcții noi

cu 8,7%  la lucrările de întreținere și reparații curente.

Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut astfel:

cu 16,3% clădirile nerezidențiale

cu 12,0% clădirile rezidențiale

cu 0,8% la construcțiile inginerești.

În luna iunie 2015 comparativ cu mai 2015, volumul lucrărilor de construcții a crescut ca serie brută cu 21,9%, datorită faptului că lucrările de construcții noi au crescut cu 24,9%, lucrările de întreținere și reparații curente cu 23,8% și lucrările de reparații capitale cu 4,9%.

Pe obiecte de construcții, au avut loc creșteri la construcțiile inginerești și la clădirile nerezidențiale cu 30,3%, respectiv cu 22,4%. Clădirile rezidențiale au scăzut cu 7,9%.

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, s-a înregistrat pe total o creștere cu 3,5%, evidențiată la lucrările de construcții noi cu 6,0%. Lucrările de reparații capitale și lucrările de întreținere și reparații curente au scăzut cu 6,5%, respectiv cu 6,0%.

Pe obiecte de construcții, clădirile nerezidențiale și construcțiile inginerești au crescut cu 6,3%, respectiv cu 4,0%. La clădirile rezidențiale s-a înregistrat o scădere cu 26,2%.

În luna iunie 2015 comparativ cu luna iunie 2014, volumul lucrărilor de construcții a crescut, ca serie brută cu 13,0%. Pe elemente de structură au avut loc creșteri astfel: la lucrările de construcții noi cu 16,4%, la lucrările de întreținere și reparații curente cu 10,9% și la lucrările de reparații capitale cu 1,8%.

Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut la clădirile nerezidențiale cu 43,8% și la construcțiile inginerești cu 12,8%. Clădirile rezidențiale au scăzut cu 23,9%.

Ca serie ajustată, creşterea a fost de 13,5%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creșteri astfel: la lucrările de construcții noi cu 16,6%, la lucrările de reparații capitale cu 12,8% și la lucrările de întreținere și reparații curente cu 4,7%.

Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut la clădirile nerezidențiale și la construcțiile inginerești, cu 47,9%, respectiv cu 3,3%. Clădirile rezidențiale au scăzut cu 24,4%. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.