INS: Numărul locurilor de muncă a crescut cu 13.200 în T1

Institutul Național de Statistică (INS) anunță că numărul posturilor de muncă vacante a crescut cu 13.200 în primul trimesctru (T1) față de aceeași perioadă a anului trecut iar rata locurilor de muncă vacante s-a majorat cu 0,24%.

De altfel, rata șomajului a scăzut la finalul primului trimestru la 6,4%, respectiv 592.000 de persoane primeau indemnizație de șomaj în luna martie față de 613.000 în aceeași lună din 2015.

Cele mai mari rate ale locurilor vacante s-au înregistrat în administrația publică (3,47%), alte activități de servicii, respectiv în activități de spectacole, culturale și recreative (2,50% fiecare în parte).

Totodată, în industria prelucrătoare s-au concentrat peste 25% din numărul total al locurilor de muncă vacante (15.000 locuri vacante), iar rata a luat valoarea de 1,31%.

Sectorul bugetar a însumat aproape o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 8.900 de locuri vacante se regăsesc în administrația publică, 7.700 de locuri vacante în sănătate și asistență socială, respectiv 2.400 de locuri vacante în învățământ.

Cele mai mici valori ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în industria extractivă (0,41%), urmată de producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (0,42%). Numărul locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai reduse valori în tranzacții imobiliare (0,1 mii locuri vacante), respectiv în industria extractivă (0,2 mii locuri vacante).

Cea mai semnificativă creștere atât a ratei, cât și a numărului locurilor de muncă vacante s-a înregistrat în activitățile de construcții (+0,32 puncte procentuale, respectiv +1.100 locuri vacante).

Cea mai mare scădere, în activitățile din agricultură, silvicultură și pescuit (-0,22 puncte procentuale), iar în privința numărului locurilor de muncă vacante scăderi importante s-au observat în activitățile aferente comerțului (-800 locuri vacante).

De asemenea, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cea mai importantă creștere în sănătate și asistență socială (+0,62%) iar numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut creșteri semnificative în industria prelucrătoare (+2.900 locuri vacante), respectiv în sănătate și asistență socială (+2.100 locuri vacante).

Cea mai semnificativă diminuare atât în ceea ce privește rata, cât și numărul locurilor de muncă vacante, a fost constatată în activitățile de transport și depozitare (-0,08%, respectiv -100 locuri vacante).

Cea mai mare cerere de forță de muncă salariată exprimată de angajatori atât prin intermediul ratei, cât și a locurilor de muncă vacante, a fost pentru ocupațiile de specialiști în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (1,74%, respectiv 17.000 locuri vacante), urmate de cele de muncitori necalificați – grupa majoră 9 (1,30%, respectiv 8.100 locuri vacante), iar cele mai mici valori au fost consemnate în rândul ocupațiilor de lucrători calificați în agricultură, silvicultură și pescuit – grupa majoră 6 (0,51%, respectiv 100 locuri vacante).

Cea mai relevantă creștere a avut loc în cadrul ocupațiilor de muncitori calificați și asimilați – grupa majoră 7 (+0,22 puncte procentuale, respectiv +1.600 locuri vacante), iar la polul opus, cu cele mai semnificative diminuări, s-au regăsit ocupațiile de tehnicieni și alți specialiști din domeniul tehnic — grupa majoră 3 (-0,08 puncte procentuale, respectiv—300 locuri vacante), urmate de cele de lucrători în domeniul serviciilor — grupa majoră 5 (-0,08 puncte procentuale, respectiv—200 locuri vacante).

În ceea ce privește rata locurilor de muncă vacante, cea mai mare creștere s-a concentrat în rândul ocupațiilor de muncitori calificați și asimilați — grupa majoră 7 (+0,40 puncte procentuale), iar locurile de muncă vacante au cunoscut cea mai semnificativă creștere în rândul ocupațiilor de specialiști în diverse domenii de activitate — grupa majoră 2 (+3.500 locuri vacante).

La polul opus, atât în ceea ce privește rata, cât și numărul locurilor de muncă vacante, singura diminuare s-a regăsit în rândul funcționarilor administrativi – grupa majoră 4 (-0,09%, respectiv -200 locuri vacante).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.