Intreaga conducere a Politiei municipiului Buzau a demisionat

Toti ofiterii cu functii de conducere de la varful Politiei municipiului Buzau au demisionat, marti, din functii, invocand motive personale. Potrivit unor surse neoficiale, celor 5 ofiteri li s-ar fi sugerat sa renunte la posturi din cauza activitatii slabe si a managementului defectuos, relevant si din bilantul activitatii pe 2011, dar si a sinuciderii, chiar in sediul Politiei municipiului Buzau, a ofiterului Florin Cojocaru, care s-a impuscat cu pistolul din dotare. Rudele lui acuza ca sefii lui i-ar fi spus cum sa solutioneze anumite dosare fara a tine cont de lege, ci doar in functie de anumite interese.

Potrivit unui comunicat remis, marti seara, de Compartimentul de Relatii cu Presa din cadrul IPJ Buzau, toata conducerea Politiei municipiului Buzau si-a inaintat demisia, fiind vorba despre cinci ofiteri care au solicitat eliberarea din functiile detinute.

Este vorba despre seful Politiei municipiului Buzau, comisar sef Relu Ionescu, adjunctii sai, subcomisarul Cristinel Stanciu si comisarul sef Ioar Irimia, seful Biroului Rutier, comisarul sef Marian Serbulea, si seful Biroului de Ordine Publica din cadrul Politiei municipiului, comisar sef Marian Cristian.

Potrivit documentului citat, cei cinci ofiteri au fost pusi la dispozitia Inspectoratului de Politie Judetean Buzau, urmand a indeplini sarcini si atributii stabilite prin dispozitia sefului inspectoratului, Ion Marin.

In locul celor demisionari, conducerea IPJ Buzau a nominalizat alti ofiteri care sa preia sarcinile si atributiile functiilor de conducere ramase vacante. Este vorba despre comisar de politie Ivan Marius, pentru functia de sef al Politiei municipiului Buzau; comisar de politie Chiriac Ionel, pentru functia de adjunct al sefului Politiei municipiului Buzau, comisar de politie Crucianu Felix, pentru functia de adjunct al sefului Politiei municipiului Buzau; comisar de politie Jipa Ovidiu, pentru functia de sef al Biroului Ordine Publica din cadrul Politiei municipiului Buzau si inspector principal de politie Colacel Gheorghe, pentru functia de sef al Biroului Rutier din cadrul Politiei municipiului Buzau. (M.S.)

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.