Iohannis: Am aflat de vizita lui Ponta la Baku "pe surse", după ce a plecat

Președintele Klaus Iohannis a declarat că a aflat „din surse” despre vizita premierul Victor Ponta la Baku, abia după ce acesta plecase spre capitala Azerbaijanului, şi tot în acest mod a luat cunoştinţă că Ponta se află acum în Turcia, pentru o operaţie la genunchi. 

Ponta ar fi trebuit să se prezinte astăzi la audieri la DNA în dosarul Rovinari-Turceni, în care este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor.

“Faptul că primul-ministru s-a dus la Baku l-am aflat, cum ziceți dumneavoastră, „din surse”, după ce a plecat”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a dat declaraţia pe Aeroportul “Henri Coandă”, la plecarea într-o vizită oficială în Croația.

Iohannis a mai spus că nu a mai vorbit cu premierul în ultimele două zile și că nu are cunoștință nici despre deplasarea premierului în Turcia pentru a se opera la genunchi.

“Nici Baku, nici La mulți ani!, nici Turcia. Nu m-a sunat”, a precizat Klaus Iohannis, referindu-se şi la ziua sa de naştere, 13 iunie, când preşedintele a împlinit 56 de ani.

Ponta a sfidat Europa şi în februarie anul trecut, când a participat la deschiderea JO de la Soci. Ulterior, fotografia postată pe pagina sa de Facebook, care îl înfăţişa alături de “lideri importanţi de stat şi de guvern” la dineul oferit de Vladimir Putin cu această ocazie, a fost ştearsă de pe contul său de FB.

Întrebat cum va mai coabita cu premierul în condițiile în care nu îl informează pe teme de politică externă, preşedintele Klaus Iohannis a spus: “Da. E bună întrebarea. Încă n-am un răspuns”.

NATO aduce armament greu şi 5.000 de militari în Europa de Est

Potrivit unor oficiali citați de „New York Times“, Pentagonul și-a declarat intenția de a amplasa armament greu, inclusiv tancuri, şi 5.000 de militari în Estul Europei și în Țările Baltice, în încercarea de a descuraja o agresiune rusă împotriva statelor din această zonă.

Publicaţia americană scrie că armata SUA ar amplasa contingente de câte 150 de militari, cu echipamentul greu aferent, în Lituania, Letonia şi Estonia, în timp ce în Polonia, România, Bulgaria şi eventual Ungaria, câte o companie sau un batalion (aproximativ 750 de militari) cu echipamentul necesar.

Rusia contraatacă

Însă nici ruşii nu se lasă: “Dacă tehnica militară grea a SUA, compusă din tancuri, sisteme de artilerie și alte echipamente militare, va apărea într-o serie de țări din Europa de Est și țările baltice, acesta va fi pasul cel mai agresiv al Pentagonului și al NATO de la Războiul rece, din secolul trecut”, a afirmat generalul rus Iuri Iakubov, coordonatorul Direcției inspectorilor generali din Ministerul rus al Apărării.

“Rusiei nu-i rămâne altceva decât să-și sporească forțele și mijloacele în direcția strategică Vest. În primul rând, va fi consolidată gruparea militară pe întreg perimetrul frontierei de vest a Rusiei, inclusiv cu noi formațiuni de tancuri, de artilerie și unități aeriene”, a adăugat el.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.