Isărescu o-ntoarce: BNR menţine proiecţia de 3,5% pentru rata inflaţiei

După ce anunţase acum două zile că Banca Naţională a României (BNR) se aşteaptă la o inflaţie de 5-6% în prima parte a acestui an, arătând că “inflaţia a crescut în luna decembrie 2012, rata anuală de 4,95% plasându-se în afara intervalului de variaţie din jurul ţintei şi peste nivelul de 3,14% înregistrat în decembrie 2011”, guvernatorul Mugur Isărescu a anunţat, joi, că BNR menţine proiecţia pentru rata inflaţiei în 2013, de 3,5%, iar pentru 2014 estimează un nivel al creşterii preţurilor de consum cu 3,2%.

Potrivit prognozei actualizate, rata anuală a inflaţiei va reveni la limita superioară a intervalului-ţintă la sfârşitul anului 2013, după o accentuare de natură tranzitorie în prima jumatate a anului curent, în principal ca urmare a unor ajustări mai ample ale preţurilor administrate.

Însă BNR estimează, în cadrul Raportului trimestrial asupra inflaţiei prezentat joi, un maxim al inflaţiei anuale de 5,9% pentru trimestrul II al acestui an. Cum va reveni inflaţia la 3,5%, după ce în prima parte a anului fusese prognozată deja 5-6%, nu se ştie.

“Proiecţia curentă prevede atingerea unui maxim al ratei anuale a inflaţiei de 5,9% în trimestrul II 2013, urmat de o atenuare semnificativă până la începutul anului 2014 şi de consolidarea pentru restul intervalului de prognoză în apropierea nivelului de 3%. Accelerarea temporară a creşterii preţurilor de consum pe parcursul trimestrului II al anului curent reflectă exclusiv evoluţia componentelor exogene din punct de vedere al sferei de acţiune a politicii monetare – preţurile administrate, cele volatile alimentare (LFO), ale combustibililor şi produselor din tutun şi băuturilor alcoolice. Reluarea dezinflaţiei în partea a doua a anului 2013 va fi facilitată, în condiţiile preconizării în scenariul de bază a ipotezei unui an agricol normal, de tranziţia de la un efect statistic de bază advers la unul de stres contrar, de aşteptat să influenţeze relativ favorabil dinamica preţurilor LFO şi a celor ale produselor alimentare procesate incluse în indicele CORE2 ajustat”, se arată în document.

Rata anuală a inflaţiei pentru finele anului 2012 a fost marginal sub cea mai recentă prognoză a BNR, de 5,1%. Isărescu explicase, iniţial, că în ultimul trimestru al anului trecut inflaţia a fost influenţată pozitiv de corecţia preţurilor alimentelor volatile, un trend descendent al cotaţiilor internaţionale ale ţiţeiului, aprecierea nominală a leului faţă de dolar şi faţă de euro spre sfârşitul anului, precum şi de un deficit amplu de cerere.

În sens negativ au contribuit majorările unor preţuri administrate, la energie electrică şi termică şi gaze naturale, creşterea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen scurt, încorporarea treptată în preţurile de consum a creşterii costurilor cu materille prime vegetale.

În ceea ce priveşte rata inflaţiei CORE 2, aceasta a avut o tendinţă evidentă de accentuare a creşterii în perioada august-octombrie, după care s-a temperat. “Preţurile au rămas constante în CORE 2 ajustat, ceea ce este un lucru remarcabil”, a spus Isărescu.

Rata CORE 2 este calculată prin eliminarea din indicele preţurilor de consum a preţurilor administrate, a celor volatile şi a preţurilor tutunului şi a băuturilor alcoolice.

În noiembrie, banca centrală a revizuit în urcare prognoza pentru acest an de la 3% la 3,5%, proiecţie pe care a menţinut-o în raportul trimestrial asupra inflaţiei. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.