UPDATE! Judecătorul Adrian Bordea este noul preşedinte al CSM. Procurorul Gheorghe Muscalu, vicepreşedinte

Judecătorul Adrian Bordea a fost ales preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru anul 2014. El a fost singurul candidat şi a primit 14 voturi “pentru” şi 3 “împotrivă”, fiind înregistrată şi o abţinere. El îi succede în funcţie procurorului Oana Schmidt-Hăineală, astfel că şefia CSM este reocupată de un judecător.

UPDATE ora 16.30: Procurorul Gheorghe Muscalu a fost ales vicepreşedintle CSM, după ce a obţinut 10 voturi “pentru”, în defavoarea contracandidatului Bogdan Gabor.

Cine este Adrian Bordea

Adrian Bordea s-a născut în 1955 la Târgovişte, iar între 1975 și 1979 a studiat la Facultatea de Drept din cadrul Universității București. Între 1984 și 1985 s-a specializat în Drept civil în cadrul aceleiași instituții.

A fost lector la Universitatea ‘Valahia’ din Târgoviște din 1993 până în 1995. În anul 2000 a urmat cursuri de pregătire în domeniul dreptului comunitar la British Council. A obținut doctoratul în Drept comercial internațional în 2001.

Din 2004 este membru al Academiei Central Europene de Știință, Litere și Artă: Academia Rene Descartes din Sorbona. În 2008 a urmat, la București, cursuri de pregătire în dreptul Uniunii Europene.

A a fost magistrat al Judecătoriei Târgovişte, între 1980 şi 1993, şi al Tribunalului Dâmboviţa, între 1993 şi 2001. Din anul 2001, el este judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Între 1994 și 2001 a fost președintle Tribunalului Dâmbovița. Din 2006 este membru în Colegiul de conducere al ÎCCJ, iar din 2008 este și evaluator în cadrul instituției. La 16 septembrie 2010 a devenit președintele Secției comerciale a ÎCCJ.

La 26 februarie 2013 a fost ales vicepreședinte al CSM. Mandatul este de 1 an, iar pentru a putea candida la funcţia de preşedinte al acestei instituţii, el şi-a înaintat demisia de vicepreşedinte în 10 decembrie 2013, aceasta urmând să intre în vigoare începând cu 7 ianuarie 2014.

Conform celei mai recente declaraţii de avere – din 4 iunie 2013 -, judecătorul Bordea deţine un teren intravilan cu suprafaţa de 4.800 mp şi unul forestier, de 27.600 mp, în Târgovişte, dar şi un teren de 60.000 mp în localitatea Moroieni.

De asemenea, el este posesorul a două apartamente, unul în Bucureşti şi unul în Târgovişte, precum şi o casă de 132 mp, dobândită în 2001, în Târgovişte.

Magistratul mai are două autoturisme, un Mercedes, fabricat în 2001, şi un BMW, al cărui an de fabricaţie este 2008. Adrian Bordea deţine şi trei depozite bancare, de 103.400 lei, 53.400 de lei şi respectiv de 28.000 de lei.

Cine este Gheorghe Muscalu

Procurorul Gheorghe Muscalu este licenţiat în Drept, a absolvit Colegiul Naţional de Apărare şi urmează studii de doctorat la Academia Naţională de Informaţii.

Din iunie 2006, el este procuror şef al Serviciului de prevenire şi combatere a infracţiunilor de terorism şi a celor contra siguranţei statului, din cadrul DIICOT. Anterior, în perioada 2004 – 2005, a ocupat funcţia de procuror şef al DIICOT, iar în perioada 2002-2004 a fost procuror şef al Secţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog din DIICOT.

Muscalu a ocupat şi funcţia de procuror şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, în perioada 1997-2001.

Potrivit declaraţiei de avere, Muscalu deţine, împreună cu soţia, un teren intravilan de 2.450 mp în Câmpina, jud. Prahova, achiziţionat în 1998, şi o casă de locuit de 195 mp, construită în 2001.

El are şi 3 autoturisme, două dintre ele, fabricate în 1962 şi 1967, nefiind funcţionale.

Procurorul are două credite, de 150.000 de euro, respectiv 23.500 de euro, contractate în 2007 şi 2012 şi scadente în 2027 şi 2017.

Gheorghe Muscalu a încasat ca venituri salariale (în anul anterior depunerii declaraţiei de avere din 2013), suma de 108.784 lei de la DIICOT, 1.071 de lei de la PICCJ, 42.261 lei de la CSM şi 6.172 de lei de la Institutul Naţional al Magistraturii.

Soţia acestuia a realizat venituri salariale totale de peste 100.000 de lei, 78.572 lei reprezentând indemnizaţie de judecător, iar 36.515 lei, drepturi restante.

În declaraţia de avere, Muscalu mai precizează că a beneficiat de o diurnă în valoare de 643,24 lei, iar fiica sa a încasat 480 de lei din alocaţia de stat.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.