KeysFin: Call Center România, profit fără investiţii majore

România a devenit una dintre ţările cu cele mai dezvoltate pieţe de call center şi business support din lume. Alături de indieni, românii sunt consideraţi de firmele străine drept angajaţii ideali pentru a răspunde solicitărilor clienţilor. Publicăm integral analiza realizată de KeysFin şi transmisă redacţiei:

Românii sunt educaţi, au un grad de profesionalizare ridicat, vorbesc limbi străine şi sunt dispuşi să lucreze peste program pentru salarii mult mai mici decât cele din Occident. Acestea sunt premizele pentru care afacerea de call center şi business support, de la contabilitate la IT support şi vânzări online etc.,  s-a dezvoltat puternic în ultimii ani.

În plus, faptul că suntem în UE reprezintă un argument pentru firmele din Germania, Spania, Italia sau Franţa să îşi mute centrele de call center şi business support la noi în ţară, eliminându-şi, astfel, o altă barieră importantă, cea care ţine de fiscalitatea extra-comunitară.

Potrivit unei analize de piaţă realizate de compania de business information şi credit risk management KeysFin, în România erau înregistrate, la nivelul anului trecut, 4.399 de firme cu obiect de activitate business support, în care lucrează peste 28.800 de angajaţi.

GRAFIC2

40% dintre firme (1.772 companii) erau înregistrate în Bucureşti-Ilfov, urmată de Zona Nord-Vest, cu 539 de firme şi 2.500 de angajaţi şi Zona Centru, cu 466 de firme şi 2.100 de angajaţi.

“Majoritatea sunt firme mici, cu puţini angajaţi, iar activitatea lor se desfăşoară în principal sezonier, în funcţie de contractele pe care le angajează”, afirmă analiştii de la KeysFin.

Acesta este şi motivul pentru dinamica înfiinţării şi închiderii acestor tipuri de business-uri este foarte mare.

GRAFIC1

La finele lunii iulie 2014, de exemplu, 364 de companii raportau la Registrul Comerţului închiderea temporară a activităţii, iar 86 se aflau în insolvenţă. Alte nouă firme, deschise în 2013, s-au închis cu procedură de faliment.

Pe ansamblu însă, activitatea din domeniul call-center şi business support este una profitabilă. Potrivit analizei KeysFin, cifra de afaceri pe ansamblu a crescut cu 68,56% de la 2,246 miliarde de lei în 2009 la 3,785 miliarde de lei în 2013.

CALL-CENTER, AFACERI PROFITABILE

Cu o investiţie redusă şi mulţi colaboratori, plătiţi pe proiect, afacerea de call center este una foarte profitabilă.

Potrivit datelor KeysFin, mai mult de jumătate dintre firmele înregistrate oficial aveau profit la sfârşitul anului 2013, în timp ce 36,58% se aflau pe pierderi operaţionale.

Cele mai mari companii, după cifrele raportate la Registrul Comerţului, erau  PRIMESOFT SRL, COMPUTER GENERATED SOLUTIONS ROMANIA SRL  şi NEXTGEN COMMUNICATIONS SRL .

Relevant, în acest sens, este că jumătate dintre firmele incluse în studiul KeysFin raportau un randament investiţional (ROI) de 19,30% la finele lui 2013, de peste două ori mai mare decât media din 2009.

Şi profitabilitatea acestui tip de business a crescut spectaculos de-a lungul anilor, ajungând la  2.711 lei per angajat în 2013, de trei ori mai mare decât în 2009.

“Investiţia în acest domeniu este una destul de redusă. Dezvoltarea unui call-center necesită un spaţiu de tip birou, o centrală telefonică profesională şi o reţea de calculatoare. O astfel de investiţie înseamnă până în 50.000 de euro în cazul unei firme mici, cu până la 30 de angajaţi”, afirmă experţii de la KeysFin.

“Afacerea necesită puţine resurse, iar cea mai importantă o reprezintă baza de date, alături, bineînţeles, de capitalul uman”,  mai spun aceştia.

Estimările KeysFin arată că afacerile din domeniul Call Center vor continua să se dezvolte pozitiv în următoarea perioada.

“Criza economică a determinat tot mai multe companii să îşi externalizeze serviciile de call-center şi business support către destinaţii mai profitabile din punct de vedere al costurilor angajate”,spun experţii de la KeysFin.

“Ne aşteptăm ca acest domeniu să se extindă în România, existând deja semnale privind externalizarea către firmele din ţara noastră a diverse servicii de suport în domeniul financiar, IT şi retail”,au mai spus aceştia.

Informaţiile din materialul de mai sus sunt culese din barometrul privind starea business-ului românesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare de la societăţile comerciale şi PFA-urile active din România.

KeysFin oferă servicii de business information şi credit risk management dedicate mediului de afaceri, de la rapoarte de credit, monitorizare, analiza competiţiei, la studii şi analize de sector necesare companiilor care doresc să dezvolte un business sănătos pe piaţa românească. Detalii, pe www.Keysfin.com.

Keysfin deţine şi aplicaţia Keysfin Mobile, prin intermediul căreia utilizatorul poate accesa usor şi rapid informaţii  de contact, situaţii financiare, indicatori şi informaţii juridice de la peste un milion de companii şi PFA-uri active din România. Informaţiile pot fi salvate şi vizualizate în format PDF şi trimise via e-mail sau SMS oricărui contact din agendă.

https://keysfin.com/#!/Pages/Analize_KeysFin/Call_Center_Afacere_profitabila_in_Romania

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.